Unitate în gânduri și simțiri

România a devenit peste noapte o țară normală. Președintele și prim-ministrul sunt în sfârșit de acord asupra unui subiect: bombardarea Siriei. Klaus Iohannis s-a făcut primul remarcat. Pe Twitter, bineînțeles:

"România condamnă utilizarea armelor chimice în Siria, care nu este deloc justificată. Suntem solidari cu acţiunile partenerilor noştri strategici."

Ca să nu rămână mai prejos, Viorica Dăncilă sare și ea în apărarea partenerilor strategici, reușind să compenseze întârzierea reacției prin triplarea numărului de cuvinte:

"Guvernul României reiterează condamnarea atacului chimic din 7 aprilie 2018, soldat cu victime în rândul populaţiei civile, în termenii cei mai categorici. România susţine şi este solidară cu acţiunea fermă de răspuns a SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria, ca urmare a atacului chimic şi reiterează sprijinul ferm pentru orice efort al comunităţii internaţionale destinat încetării conflictului din Siria."

Deci, se poate. PSD-ului i-a trecut supărarea pe ambasadele care au făcut din România o mică Sirie (fără bombe, e adevărat, dar cu intenții la fel de nobile). Când se întâmplă altora, e totul okay. Nu-mi rămâne decât să-mi doresc cât mai multe războaie în Orientul Mijlociu, poate așa vom fi și noi normali. Și nu va fi bine doar pentru noi, ci și pentru cei bombardați. Pentru că, așa cum ne asigură guvernul, bombardamentele reprezintă un efort destinat încetării conflictului.

Un prieten îmi spunea la telefon azi: cu logica, nu faci nimic. Câtă dreptate avea...

Prietenii teroriștilor

Dacă tot vedem cum e bombardată Siria, să ne aducem aminte de Libia.

Deocamdată, faceți cunoștință cu John McCain, Nicolas Sarkozy și David Cameron, cei care au ținut să-i felicite pe teroriștii din Benghazi exact în locul decapitării unui "mercenar pro-Gaddafi". John Rosenthal demonstrează acest lucru aici și aici.

Să nu uităm că același John McCain este bine finanțat de Arabia Saudită.

Capitalismul și medicina

Este vindecarea un model sustenabil de business? Salveen Jaswal Richter, vicepreședinte la Goldman Sachs Group, spune că nu.

"Potențialul de a furniza "vindecări complete" este unul din aspectele cele mai atractive ale terapiei genice, terapiei celulare prin genetică și editării genetice. Spre deosebire de terapiile bolilor cronice, asemenea tratamente oferă o perspectivă foarte diferită din punctul de vedere al veniturilor recurente... În timp ce descoperirile în genetică ar putea aduce un beneficiu extraorinar societății, aceleași descoperiri pot reprezenta o provocare pentru dezvoltatorii de medicamente genomice care caută fluxuri susținute de numerar."

 Contrariați? Mergem mai departe. Cu exemple.

"[Compania] Gilead Sciences reprezintă un astfel de caz, în care succesul afacerii în vindecarea hepatitei C a dus treptat la epuizarea fondului de pacienți tratabili. În cazul bolilor infecțioase precum hepatita C, vindecarea pacienților existenți a dus, de asemenea, la micșorarea numărului de purtători capabili să transmită virusul altor pacienți, așadar incidența e, de asemenea, în scădere... Acolo unde incidența este stabilă (cancerul, de exemplu), o potențială vindecare reprezintă un risc mai mic pentru sustenabilitatea unei afaceri."

Articolul din Ars Technica (care nu amendează cinismul doamnei vicepreședinte) oferă și câteva cifre. Astfel, veniturile Gilead Sciences obținute din vânzarea tratamentului împotriva hepatitei C au înregistrat un vârf în anul 2015, când au însumat 12,5 miliarde de dolari doar pe piața americană, în timp ce pentru anul în curs se estimează că se vor situa în jurul sumei de 4 miliarde, ceea ce reprezintă o scădere de 68 de procente.

Așadar, odată vindecat, omul încetează să mai fie un consumator. Soluții? Îl vindecăm temporar, transformându-l în abonat pe viață, sau nu-l mai vindecăm deloc și ne concentrăm asupra acelor boli a căror vindecare nu reprezintă un pericol pentru business. Sau îl convingem să dea bani grei pe tot felul de placebo-uri, vândute sub numele de "suplimente alimentare". Din punct de vedere capitalist, vindecarea devine ineficientă.

Să sperăm că executivii din industria farma au tras învățăturile și că nu vor da cu stângul în dreptul precum cei de la Gilead Sciences. Încet-încet, "mâna invizibilă" a capitalismului le va aranja pe toate. În avantajul consumatorului, desigur.

Așa arată corupția

Ce părere aveți despre o țară care, într-o singură zi, execută 47 de oameni, din care 43 prin decapitare? O părere bună, dacă urmați exemplul liderilor lumii.

Noi avem probleme, însă, cu Viktor Orbán și Vladimir Putin. Ei sunt dictatorii. Pentru că așa ne învață personajele din imagini, dar și unii politologi care au plătit scump pentru teribilul lor curaj de a se opune "dictaturii" din Ungaria.

False dileme

Andrei Pleșu știe că nu știe. De fapt, știe că prinde bine să pozeze că nu știe. În fața protocolului SRI-Parchetul General, Andrei Pleșu - cel care nu face diferența între procuror și judecător - este, ca întotdeauna, "dilematic". Se întreabă domnul Pleșu cu privire la omniprezența lui Sebastian Ghiță:

Carevasăzică: există sau nu „statul paralel“? E totuna cu „încrengătura“ Coldea – Kövesi, respectiv SRI – DNA? Dl Ghiță cam asta sugerează. Dar atunci de ce era el, Ghiță, atît de prieten cu dl Coldea (concedii și chefuri comune etc.)? Și de ce petrecea cu dna Kövesi [s.m.]? De naiv ce era sau de „paralel“ ce era? Dar, pînă la urmă, cine e băiatul ăsta inconsistent, șmecherașul ăsta de doi bani, capabil, totuși, să facă din neantul propriu o „prezență“ mediatică ubicuă?

În ochii domnului Andrei Pleșu, problema e simplă. Întrebarea nu este (și nu trebuie să fie!) de ce doamna Laura Codruța Kövesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (repet silabisind: procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție!), petrecea cu șmecherașul de doi bani Sebastian Ghiță (în ochii domnului Andrei Pleșu ceva deloc condamnabil), ci de ce Sebastian Ghiță petrecea cu doamna procuror (ceva foarte condamnabil!)? Oare de ce, domnule Andrei Pleșu? Nu cumva pentru că făceau parte din același club exclusivist? Nu cumva prieteniile doamnei procuror șef spun ceva chiar despre cine este doamna procuror șef? Nu? Firește că nu. Doamna procuror șef petrecea cu Sebastian Ghiță de naivă și de "paralelă" ce era, altă explicație nu poate fi găsită.

Îmi vine în minte scandalul SOV-Geoană din acea dezbatere de neuitat, câștigată de viitorul șef al domnului Andrei Pleșu, Traian Băsescu. Și mă întreb: de ce se întâlnea șmecherașul de doi bani Sorin Ovidiu Vântu (la un moment dat, în treacăt fie spus, angajatorul cu dare de mână al domnului Andrei Pleșu) cu preacuratul Mircea Geoană? De naiv sau de "paralel" ce era? Că doar n-am putea să mergem până acolo încât să-l acuzăm pe Mircea Geoană de vreun interes ignobil... Sau, schimbând registrul, de ce 4,9% din teza de doctorat a doamnei procuror-șef reprezintă fragmente plagiate din alți autori? Ce au avut acești autori de împărțit cu doamna Laura Codruța Kövesi? Nu cumva și-au propus s-o discrediteze? Cine sunt șmecherașii de doi bani care și-au plantat textele în lucrarea doamnei procuror șef? Sau, mergând mai departe cu exemplele, dacă directorul FBI (la acea dată William S. Sessions) ar fi fost în vie la Pablo Escobar, la fel ar fi formulat întrebarea domnul Andrei Pleșu?

Pe atunci, însă, domnul Andrei Pleșu nu era atât de "socratic" în abordări. Iar șmecheria de doi bani este încercarea fostului consilier al lui Traian Băsescu de a-i separa pe membrii clubului exclusivist SRI-DNA în incoruptibili și șmecherași de doi bani.

Killing an Arab

Comentariile sunt de prisos.

https://www.timesofisrael.com/bennett-defends-soldiers-filmed-cheering-gazans-shooting/

Câteva (probabil false) profeții despre viitorul imediat

Deși nu sunt clarvăzător, după ani lungi în care am încercat să-mi explic tot felul de fenomene care îmi păreau fără nicio noimă (sau care se băteau cap în cap), am dezvoltat o metodă de a ghici viitorul. Este de o simplitate dezarmantă, așa că voi încerca s-o explic în câteva cuvinte pentru cei care vor s-o testeze. Pe scurt, metoda sună cam așa: în orice situație dată care lasă loc mai multor rezultate posibile, cel care are câștig de cauză este rezultatul cel mai rău (sau cel mai puțin dezirabil). Simplu, nu? Luați orice situație cu rezultat necunocut. Doi candidați la alegeri, de exemplu. Nu are rost să vă bateți capul cu sondaje și cu alte calcule. Mai simplu (și mai sigur) este să vă puneți întrebarea: cine e candidatul mai rău? Dacă aveți un răspuns clar (ceea ce, de multe ori, este dificil, din moment ce ambii pot să fie la fel de răi), atunci cu siguranță va câștiga respectivul(a). În cazul puțin probabil în care veți avea o surpriză (mai precis să câștige candidatul care pare varianta mai puțin rea), nu vă grabiți să aruncați metoda la gunoi, pentru că evoluția lui/ei ulterioară vă va dovedi că nu metoda este greșită, ci aprecierea dumneavoastră inițială. Mai aveți nevoie de o ilustrare? Dacă aș juca la 6/49, rezultatul cel mai puțin dezirabil ar fi să pierd și, conform metodei expuse mai sus, așa se va și întâmpla. Cu toate acestea, chiar dacă aș avea parte de o surpriză și aș câștiga, complicațiile ulterioare vor dovedi că ar fi fost preferabil să nu câștig, deci metoda a funcționat. Așa că ignorați matematica și calculele probabilistice. Acestea sunt formule aduse pe lume pentru a da un lustru științific metodei mele. Îmbrățișați pesimismul, asumați-l, și nu veți regreta. Metoda este aproape infailibilă. Aproape pentru că, așa cum am spus, intervine eroarea umană. Cu cât veți putea defini mai clar (și mai obiectiv) care este rezultatul cel mai rău, cu atât veți vedea mai limpede viitorul.

Să încercăm să aplicăm metoda la situația politică la început de 2018.

Cazul Laurei Codruța Kövesi, de exemplu. Personal, aș vrea să văd înregistrările lui Sebastian Ghiță. Este posibil? Metoda îmi spune un nu categoric. Laura Codruța Kövesi este deja mat, iar "Sebi" nu pare omul care să se sacrifice pe altarul dreptății. Probabil au loc negocieri intense între corupți (cu anti sau fără anti în față), dar e clar că Sebastian Ghiță este în avantaj zdrobitor. Publicul larg, însă, nu va avea parte de dovezi palpabile, iar cei care văd în LCK "slujirea" nu vor avea de ce să se rușineze (așa cum nu s-au rușinat nici de plagiatul din doctoratul doamnei procuror). "Slujirea" va avea parte de o "retragere onorabilă", înainte de sfârșitul mandatului. Și nu doar din cauza dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță. Zilele îi sunt numărate și pentru că altcineva se apropie de sfârșitul primului mandat.

Acel altcineva este Klaus Iohannis. De ce ar vrea președintele să scape de Laura Codruța Kövesi, când întregul său mandat s-a bazat pe corupție cu anti în față? Nu pentru că LCK ar putea deveni un candidat cu șanse reale, ci pentru că domnul președinte, dacă vrea al doilea mandat, trebuie neapărat să obțină, la fel ca la primul, și niște voturi din partea electoratului PSD, așa că trebuie să treacă urgent la dez-antagonizare. Altfel spus, Iohannis, în speranța că electoratul are memorie scurtă (și sunt destule dovezi că așa stau lucrurile), va abandona pentru o vreme discursul corupției cu anti în față (cam la fel cum l-a uitat treptat G.W. Bush pe Osama Bin Laden), cel puțin la nivel intern. Acestea fiind spuse, e nevoie de o paranteză. Electoratul PSD este cel mai flexibil electorat, în sensul că este cel mai dispus nu doar să voteze cu altcineva, ci și să-și sancționeze fără milă partidul (referendumul din 2007, de pildă). Aș îndrăzni chiar să spun că, din acest punct de vedere, este cel mai rațional electorat. Reducând la absurd, este mult mai probabil ca un PSD-ist să voteze cu USR decât un USR-ist să voteze cu PSD. Iar acest lucru duce la o ecuație simplă: candidatul cu cele mai multe șanse la președinție trebuie să fie non-PSD, dar să prindă un strop și la electoratul PSD (este infinit mai greu invers, de unde și lunga listă de eșecuri ale PSD). Traian Băsescu a reușit, Klaus Iohannis a reușit - fără egal - la primul mandat. Va reuși din nou? Lăsând calculele deoparte (am spus ce părere am despre acestea), metoda îmi spune că da. Din simplul motiv că îmi pare cea mai rea variantă. Ceea ce este o culme a ironiei, din moment ce, deocamdată, este singura variantă conturată.

Îi las pe cititori să găsească și alte aplicații pentru metoda prezentată mai sus. Îi asigur că posibilitățile sunt inepuizabile. Până atunci, închei cu o întrebare: se vor adeveri aceste profeții? Nu știu - din simplul motiv că nu mi-e clar care variantă este mai neplăcută. Pare una din acele situații în care ambele variante sunt la fel de rele. Dacă se vor adeveri, e trist, dacă nu, e iarăși trist (pentru că nici măcar nu voi avea satisfacția că am "nimerit-o"). Sau poate că totul este o păcăleală de 1 aprilie. Sau nu.