marți, 28 mai 2019

Europenii

Cu Liviu Dragnea condamnat, ne întoarcem în Europa, susține Dan Barna. Așa o fi. În fond, ce poate fi mai european decât o gloată pusă pe linșaj? Știm că europenii își omoară președinții de Crăciun, își condamnă prim-miniștrii, miniștrii și președinții camerelor. Ce sete europeană - și metafizică! - de justiție se ascunde în spatele strigătului melodios "la pușcărie!". Cât de europeni suntem când Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor îi urează lui Liviu Dragnea să fie violat în închisoare!
În pușcărie, nu e ca la Parlament, iar ziariștii nu ți-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi. Sper! Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2500 de violatori în pușcării.
Reeducare prin viol, curat europenism! Pentru că violul, atunci când nu e rău, e bun. Și înjurătura care ne unește, să nu uităm de dânsa! Liviu Dragnea este Emmanuel Goldstein al României și, în ceea ce-l privește, este permis absolut tot. Suntem aproape la fel de europeni precum rebelii libieni.

luni, 13 mai 2019

Departamentul Virale și Share-uibile (DVSh) al USRplusPLUS

Domnul Dacian Cioloș face muncă de voluntariat pentru propriul său partid. Aflându-se absolut întâmplător la lipit afișe electorale în Alexandria, județul Teleorman, și purtând absolut întâmplător un microfon fără fir, la rându-i ascuns absolut întâmplător sub hăinuța de voluntar USRplusPLUS, Dacian Cioloș este hărțuit de un reprezentant al poliției locale (știrea integrală aici). Între polițist și domnul fost prim-ministru are loc un schimb de replici demne de un banc ("Dacian și milițianul teleormănean"), dialog rezumat de către unul din cititorii HotNews în felul următor:
Polițistul: "Salut, eu sunt prost."
Cioloș: ".....și?"
Polițistul: "Aaa, nu, atâta, voiam sa stiți ca sunt prost."
Ceea ce cititorii HotNews nu realizează, însă, este că domnul Dacian Cioloș are o predispoziție pentru asemenea întâmplări deloc întâmplătoare (am mai scris aici despre această calitate a domniei sale). Să analizăm, însă, înregistrarea video (disponibilă aici).