joi, 13 septembrie 2018

Articolul 48

Așadar, România se pregătește de referendum. De data aceasta, cu privire la definirea familiei. Articolul vizat din Constituție sună în felul următor:
Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi [subl.m.], pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
Dacă facem o analiză strict literală a articolului redat mai sus, putem deduce următoarele:
  1. Formularea "între soți", în lipsa unui numeral, poate fi interpretată inclusiv ca "între mai mulți soți". Așadar, Constituția permite poligamia.
  2. Aceeași formulare ("între soți"), ținând cont de genul masculin al cuvântului soț, poate fi interpretată și ca "exlusiv între doi sau mai mulți bărbați".
  3. Articolul nu conține nicio referință cu privire la vârsta minimă a "soților", lâsând astfel o portiță căsătoriilor între sau cu minori. Atât timp cât sunt liber consimțite, firește.
Așa se întâmplă când ne agățăm prea tare de litera și nu de spiritul Constituției. PSD își face un uriaș deserviciu sprijinind această inițiativă, mai ales în plan extern, unde oricum este extrem de șifonat (chiar dacă de multe ori pe nedrept și "din auzite"). Și, în fond, Constituția nu trebuie să fie un șir de interdicții, ci de drepturi. Articolul 48, deși prost formulat, inclusiv din punct de vedere formal (ca să dau un exemplu, care e diferența între educație și instruire?), e suficient. În același timp, chiar dacă referendumul va reuși și căsătoria va fi definită explicit ca între "un bărbat și o femeie", rămâne deschisă poarta parteneriatului civil. În loc să rămână în ochii multora  (mai ales "din afară") ca un partid reacționar, PSD - dacă ar fi avut o minimă viziune - ar fi fost mult mai câștigat dacă ar fi sprijinit parteneriatul civil. Și nu doar din calcul de imagine, ci pentru că așa este corect.

PS Am mai scris despre acest subiect aici.

miercuri, 5 septembrie 2018

Zboară cocorii

Investitorul, această rara avis a societății capitaliste libere. Deși similar din punct de vedere morfologic cu omul comun, investitorul reprezintă o specie separată - și, din păcate, grav amenințată. Cu o populație redusă (investitorul are o rată de reproducere sensibil mai mică decât cea a omului comun, așa cum populația de lei este mai mică decât cea a antilopelor) și vulnerabilă la orice mărire de taxe - precum coralii la schimbarea pH-ului oceanelor -, viitorul acestei specii pare sumbru. Totuși, există și speranță. Ca să evite extincția, guvernele fostelor țări comuniste derulează o multitudine de programe cu scopul de a reintroduce această specie în arealul propriu. O astfel de măsură a fost crearea de rezervații naturale pentru investitori, mai precis a așa-numitelor Zone Defavorizate (ca să nu fie loc de confuzie, defavorizate pentru omul comun, nu pentru investitor). Rezervațiile au demonstrat fără tăgadă că investitorii pot fi reintroduși în orice areal, atât timp cât sunt întrunite condițiile necesare, adică infrastructură și "stat de drept", cel din urmă acționând ca un magnet pentru stolurile de investitori (dovadă fiind "statele de drept" din Africa sau Asia). Totuși, să nu ne lăsăm îmbătați de micul succes autohton. Pentru că investitorul, specie nevricoasă, este tot timpul în pragul ușii, gata să părăsească țara gazdă. Orice modificare a mediului, oricât de mică, îl face să amenințe fie cu plecarea, în cazul în care a fost aclimatizat, fie cu nemaivenirea, în cazul în care plănuia să ajungă și pe teritoriul țării noastre, lucru care, pe bună dreptate, îi neliniștește pe conservaționiștii noștri, speriați că investitorii ar putea avea soarta dropiilor și a bourului - și asta înainte de a apuca să apară pe timbre. Avem, deci, responsabilitatea de a face tot ce ne stă în putință pentru protejarea acestei specii delicate, dar în același timp magnifice. Inclusiv prin săparea de tuneluri sau ridicarea de poduri peste autostrăzi, dacă este cazul. Sau măcar prin introducerea unui paragraf în constituție care să garanteze profitul investitorului. Doar așa copiii copiilor noștri vor putea să vadă un investitor nu doar în fotografii sau împăiat la Antipa, ci și în carne și oase. Avem nevoie, deci, de o viziune pe termen lung, iar știința ne poate fi un bun aliat. Așa că propun guvernului României să recolteze mostre de ADN de la cele mai bune exemplare de investitor. Grație străpungerilor tehnologice din domeniul clonării, România, în doar câțiva ani, s-ar putea mândri cu o populație viabilă de investitori. Asta chiar ar fi o investiție strategică. Până atunci, însă, omul comun trebuie să înțeleagă că investitorul nu poate fi salvat fără un pic de sacrificiu. Așa că donați acum pentru un investitor! Sau adoptați unul! Poate așa nu se vor mai simți descurajați.