Nu

Nu, la Caracal nu s-a răsturnat carul cu proști (trebuia să ne imaginăm că această simpatică figură de stil se va bucura de o nouă tinerețe), ci cel cu anomalii statistice. Ca să folosim o figură de stil la fel de simpatică, Caracal este un triunghi la Bermudelor în materie de probabilistică. La Caracal legile fizicii și matematicii se îndoaie mai dihai decât spațiul și timpul în "Interstellar". La Caracal un om care câștigă de trei ori premiul cel mare la loterie și care supraviețuiește mai multor catastrofe aviatice este un biet muritor de rând față de, să zicem, Gheorghe Dincă. La Caracal cenușa crește peste iarbă, camerele cu ferestre zidite au fante în zid, telefoanele nefuncționale sunt păstrate cu bateria încărcată, focul arde fără fum. Ați înțeles ideea, Caracal îl bate pe Lewis Carroll. Sau pe Andrei Tarkovski. Lăsând ironiile ieftine deoparte, care sunt anomaliile statistice? Le voi enumera sub formă de întrebări:

1. Care sunt șansele ca singurii doi "criminali în serie" ai României să se tragă dintr-un biet târg care nu reprezintă nici 0,15% din populația României?
2. Care sunt șansele ca al doilea "criminal în serie" al României să apară exact când Curtea Constituțională dezbătea modificările aduse de PSD-ALDE codurilor penale?
3. Când una dintre aceste modificări ar fi făcut imposibilă condamnarea pe viață a infractorilor cu vârsta de peste 65 de ani la data pronunțării sentinței, care sunt șansele ca autorul crimelor să aibă tocmai 66 de ani?
4. Care sunt șansele ca un criminal în serie să-și înceapă "cariera" la o vârstă atât de înaintată, când ceilalți "criminali în serie" și-au început-o mult mai timpuriu?
5. Care sunt șansele ca tocmai "măcelarul codurilor penale", mai precis Florin Iordache, să fi fost coleg de serviciu cu "măcelarul" Gheorghe Dincă, ambii fiind angajați, înainte de 1989, la fabrica de mobilă din Caracal?
6. Care sunt șansele ca Direcția Operațiuni Speciale să se fi aflat întâmplător în apropierea casei lui Gheorghe Dincă?
7. Care sunt șansele ca un "criminal în serie" să lase nu unu, nu două, ci trei telefoane mobile la îndemâna victimei?
8. Care sunt șansele ca, din 20 de milioane de locuitori cât are România, tocmai un vajnic apărător al SRI și membru al anturajului lui George Maior să fie unchiul victimei?
9. Care sunt șansele ca telefonul mobil al Alexandrei Măceșanu să fie recuperat după 8 zile din parcul din Caracal?
10. Care sunt șansele ca un eveniment care generează atât de multă emoție să se întâmple exact în ajunul alegerilor prezidențiale?

Greu de spus care sunt șansele, dar cu siguranță că sensibil mai mici decât la 6/49. În fond, avem zeci sau sute de câștigători la 6/49 și doar un singur Gheorghe Dincă. Dacă Gheorghe Dincă ar fi câștigat de 10 ori la 6/49, am mai fi zis "coincidență"? Bănuiesc că nu.

Așa că nu.

Europenii

Cu Liviu Dragnea condamnat, ne întoarcem în Europa, susține Dan Barna. Așa o fi. În fond, ce poate fi mai european decât o gloată pusă pe linșaj? Știm că europenii își omoară președinții de Crăciun, își condamnă prim-miniștrii, miniștrii și președinții camerelor. Ce sete europeană - și metafizică! - de justiție se ascunde în spatele strigătului melodios "la pușcărie!". Cât de europeni suntem când Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor îi urează lui Liviu Dragnea să fie violat în închisoare!

În pușcărie, nu e ca la Parlament, iar ziariștii nu ți-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi. Sper! Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2500 de violatori în pușcării.

Reeducare prin viol, curat europenism! Pentru că violul, atunci când nu e rău, e bun. Și înjurătura care ne unește, să nu uităm de dânsa! Liviu Dragnea este Emmanuel Goldstein al României și, în ceea ce-l privește, este permis absolut tot. Suntem aproape la fel de europeni precum rebelii libieni.

Diptic despre justiție

Departamentul Virale și Share-uibile (DVSh) al USRplusPLUS

Domnul Dacian Cioloș face muncă de voluntariat pentru propriul său partid. Aflându-se absolut întâmplător la lipit afișe electorale în Alexandria, județul Teleorman, și purtând absolut întâmplător un microfon fără fir, la rându-i ascuns absolut întâmplător sub hăinuța de voluntar USRplusPLUS, Dacian Cioloș este hărțuit de un reprezentant al poliției locale (știrea integrală aici). Între polițist și domnul fost prim-ministru are loc un schimb de replici demne de un banc ("Dacian și milițianul teleormănean"), dialog rezumat de către unul din cititorii HotNews în felul următor:

Polițistul: "Salut, eu sunt prost."
Cioloș: ".....și?"
Polițistul: "Aaa, nu, atâta, voiam sa stiți ca sunt prost."

Ceea ce cititorii HotNews nu realizează, însă, este că domnul Dacian Cioloș are o predispoziție pentru asemenea întâmplări deloc întâmplătoare (am mai scris aici despre această calitate a domniei sale). Să analizăm, însă, înregistrarea video (disponibilă aici).

La petiții, înainte!

Unii spun că nu e bine să mergi la supermarket când îți este foame. Posibil să aibă dreptate. Altceva e sigur, însă. Nu e bine să scrii atunci când te sufoci de indignare. Iar ceea ce s-a întâmplat azi la Londra ar trebui să indigne pe oricine. Cum, n-avem indignați? Ba avem. Indignații semnatari de petiții online și dătători de like-uri. Ba avem câțiva indignați care strecoară și câte un comentariu curajos care dă de furcă cenzorilor de la Facebook. Cât de bine o ducem noi astăzi, în comparație cu predecesorii, pentru că avem atâtea platforme online în care să ne exersăm indignările! Dacă mergem pe jos, o facem ca să ne numere telefonul pașii. Dacă ne indignăm pe facebook, o facem pentru câteva like-uri. Învățământul public, presa scrisa, televiziunea și revistele glossy nu au reușit să uniformizeze pe cât a reușit Facebook în doar câțiva ani. Julian Assange e arestat în ambasada Ecuadorului, iar stângiștii de pretutindeni - dar și cei câțiva de la noi - semnează petiții online. Petiții care nu cer eliberarea imediată și necondiționată a lui Julian Assange, ci care se opun doar extrădării (curajos, nu?). Suntem curajoși - atât cât să nu ne luăm "zucc". Suntem experți în LGBTQ+, dar nu ne pasă de Chelsea Manning (care din nou gustă din independenta justiție americană). Cum nu ne-a păsat, de altfel, nici de partenerul lui Glenn Greenwald, David Miranda. Merităm vreo critică? Nu. Am fost asediați de subiecte importante (cum ar fi negii lui Tudorel Toader) - normal că nu mai avem energie pentru lucruri minore precum soarta celor de la Wikileaks. În plus, tocmai am supraviețuit Holocaustului. La propriu și la figurat. Doar am fost gazați la girafă, nu?

Oare de ce Julian Assange n-a ales lumina, precum Christopher Wylie (despre care am scris acum un an aici)? N-o să știm niciodată. E bine, însă, că avem subiecte pentru pagina de Facebook. Încă o ocazie să le arătăm prietenilor ce oameni speciali suntem. Și cum am putea să facem asta, dacă nu semnând petiții? Atunci când Julian Assange va fi condamnat la moarte, vom semna petiții să fie executat prin injecție letală și nu prin electrocutare. Sau invers. Important este că suntem activi pe platformele de socializare. Ne indignăm azi, dar de mâine nu vom conteni cu laudele la adresa civilizației britanice. Doar au festivaluri muzicale faine și spitale curate... Și, pentru că le au, guvernului britanic îi este permisă câte o barbarie ocazională. Sau chiar mai multe și nu tocmai ocazionale.

Istoria ilustrată a unui selfie

Pare-se că domnul Dacian Cioloș este un subiect inepuizabil. Ieșit fără nici cea mai mică zgârietură din ambuscada pregătită de abilul "vânător de securiști" Marius Oprea (pe când un muzeu cinegetic?), Dacian Cioloș este tot mai încrezător că stofa din care este alcătuit este absolutamente neșifonabilă. Și nu se înșală. Pentru că, dacă altfel ar fi stat lucrurile, ultima ieșire publică a domnului Cioloș l-ar fi șifonat și decolorat atât de tare încât nici cea mai performantă stație de călcat și nici cel mai grozav detergent nu i-ar fi redat lustrul de altă dată.

Acum câteva zile, fostul comisar european pentru agricultură Dacian Cioloș a ieșit la cules de semnături în Roșiorii de Vede, județul Telorman ("fieful" știm-noi-cui). Nu știm cât de bogată a fost recolta - și nici măcar nu este important. De ce? Pentru că actorul Dacian Cioloș nu s-a deplasat pentru cele câteva semnături de teleormăneni (atât de îndrăgiți de spiritele treze ale nației), ci pentru o mică punere în scenă. Pe scurt, domnul Cioloș avea urgentă nevoie de niște "simpatizanți PSD" care să posede un număr de "calități", pe cât de rare, pe atât de contradictorii: (1) să fie suficient de neinformați/dezinformați pentru ca oricărui simpatizant USR plus PLUS să i se confirme prejudecățile cu privire la votanții PSD, (2) să nu bruieze procesiunea (decât atunci când trebuie), (3) să pună într-o manieră suspect de civilizată exact acele întrebări pe care Dacian Cioloș și-ar fi dorit să le primească, (4) să fie suficient de maleabili pentru punctul culminant al mult-plănuitei virale (vom vedea care) și (5) să fie ușor de convertit la userismplusplusism. Cum timpul a fost scurt, iar calitățile enumerate greu de întrunit, producătorii de meme și virale din staff-ul domnului Cioloș s-au văzut nevoiți să improvizeze. Soluția găsită? Mai mulți oameni din USR plus Plus vor juca rolul PSD-iștilor ignoranți. Să vedem desfășurarea.

Broken news

"Breaking news-ul" zilei: "România îl recunoaște pe Juan Guaidó președinte interimar al Venezuelei, a anunțat vineri Administrația prezidențială". Era și timpul! Se pare că intervențiile militare și încercările de lovitură de stat de pe alte meleaguri duc întotdeauna la un armistițiu în spațiul carpato-danubiano-pontic. În fond, guvernul și președintele României n-au mai colaborat atât de fructuos din aprilie 2018, de când Donald Trump a bombardat Siria doar pentru că așa promisese pe Twitter. A fost nevoie de Venezuela pentru ca lucrurile să se repete. Fermul nostru președinte a avut o bună ocazie să dea dovadă de fermo-celeritate, iar micii Maduro din guvernul României au avut o bună ocazie să demonstreze lumii civilizate că nu sunt niște suveraniști enervanți precum cei din Ungaria și Italia. It's a win-win situation! Cei mai câștigați sunt, însă, venezuelenii. Pentru că - nu-i întotdeauna așa? - binele va învinge răul. Arhanghelii Donald Trump și John Bolton, cu susținerea legiunii de socialiști experți în stat de drept din Parlamentul European, vor curăța planeta de încă un stat socialist și vor reda bogățiile naturale ale țării posesorilor de drept, adică poporului venezuelean (și nu exploatatorilor cubanezi!). Așadar, la cât mai multe Venezuele, Sirii, Libii, Irakuri și alte cele, iar în pauze să vorbim despre egalitățuri, diversitățuri, minoritățuri sexuale, dreptățuri și bullying-ul din școli până la europenizare absolută. Pe scena internațională, însă, nu au ce căuta nici minoritarii, nici egalitatea.