Javertismul politizat

Într-o lume ideală (ideală insemnând, în cazul de față, cu resurse umane și materiale nelimitate), fiecare infracțiune ar (putea) fi cercetată cu aceeași scrupulozitate indiferent de gravitatea acesteia. Cum trăim departe de această lume ideală, știm prea bine că resursele alocate actului de justiție sunt inevitabil proporționale cu gravitatea faptei. Din acest motiv, un furt mărunt nu va avea niciodată parte de tot atâta atenție din partea organelor de anchetă cât - să zicem - o crimă. Așadar, chit că ne place sau nu, justiția funcționează după principiul eficienței, care se bazează pe raportul dintre cheltuielile alocate urmăririi penale și prejudiciu. Ca să ducem la extrem, înțelegem foarte bine că este imposibil (sau dacă nu imposibil, măcar fundamental perdant) ca urmărirea penală a unui infractor care a sustras 1 leu să coste de o mie de ori sau de un milion de ori mai mult decât prejudiciul. Dacă am proceda așa, bugetul alocat justiției s-ar evapora instantaneu. Această situație ne forțează, deci, să alocăm resursele în mod proporțional cu gravitatea faptei comise. Repet, indiferent că ne place sau nu.

Acestea fiind spuse, putem să facem o comparație între dosarul lui Dragnea și dosarul Microsoft. În cazul lui Liviu Dragnea, valoarea prejudiciului - conform procurorilor care s-au ocupat de caz - a fost de 108.000 de lei, adică aproximativ 23.000 euro. În cazul Microsoft, prejudiciul - anunțat cu surle și trâmbițe de Laura Codruța Kövesi - a fost de "62,5 milioane Euro și 22 milioane USD", adică de aproximativ 3.500 de ori mai mare decât cel din dosarul lui Liviu Dragnea. Cu toate acestea, un dosar s-a finalizat printr-o condamnare, celălalt a fost clasat (adică dat uitării). Ceea ce înseamnă un singur lucru: prejudiciul cauzat de Liviu Dragnea a avut prioritate. Cu părere de rău, justiția cu priorități (altele decât cele legate de proporționalitate) nu este justiție.

Ar fi interesant de văzut cât a cheltuit statul român cu dosarul lui Liviu Dragnea, ținând cont că au fost interceptate numeroase persoane, iar zvonurile spun că o zi de filaj costă statul român 3.000 de euro. Nu avem cum să spunem cu exactitate care au fost costurile în cazul lui Liviu Dragnea, dar o estimare grosieră ne spune că sumele cheltuite cu actul de justiție trebuie să fi fost de sute sau de mii de ori mai mari decât prejudiciul. Foarte bine, ne permitem. Dar când ne permitem nu pentru toată lumea, ci doar pentru Liviu Dragnea (pentru că nu ne place mustața lui), e mai puțin bine. Este ca și cum, pentru furtul unei biciclete în valoare de 600 de euro (vorbesc din experiența personală), statul român ar cheltui măcar 60.000 de euro pentru a-l aduce pe infractor în fața justiției. Tot din experiență personală, spun că nu s-a întâmplat așa ceva (probabil statul român a făcut ceva "economii" pentru Liviu Dragnea).

Deși, în esență, nu era un supervillain, Javert a rămas în istoria literaturii ca un personaj detestabil sau, în cel mai bun caz, tragic. Javert este ticălosul animat de intenții aparent bune. Javert, însă, nu-și plagiase teza de doctorat și nici nu mersese în vie la Jean Valjean înainte de a se întoarce împotriva celui din urmă. Ceea ce avem în România este o formă și mai urâtă a javertismului: javertismul politizat. Ne transformăm, încet-încet, într-o națiune de javerți. Poate că e timpul să aducem și o ghilotină în Piața Victoriei, ca să putem aclama rostogolitul căpățânilor. Și o vom numi cu afecțiune ghilotina-centenar.

Școala anticorupției

Domnul A. Wess Mitchell, asistentul pentru Europa și Eurasia al secretarului de stat al Statelor Unite, se află în vizită în România. Nici nu a aterizat bine, că a și declarat următoarele:

"Progresul înregistrat de România în combaterea corupției e impresionant. Îl aplaudăm și vă încurajăm să continuați pentru că așa eliminați vulnerabilitățile pe care puteri ostile le-ar folosi pentru a va submina statul din interior".

We've gotta give it to him: trei iepuri dintr-o lovitură. Anticorupția în forma SRI/DNA e dincolo de orice reproș, iar rezultatele Laurei Codruța Kövesi îi îngrozesc nu numai pe corupții noștri autohtoni, ci și pe... Vladimir Putin și Xi Jinping, care conspiră de zor împotriva României:

"Atât Rusia, cât şi China doresc în felul lor să înfrângă Occidentul: Rusia fragmentându-l, China suplinindu-l. (...) Obiectivul lor este însăşi construcţia politică, economică şi socială care alcătuieşte România [subl.m.]".

Până să ne lăsăm impresionați de declarațiile tânărului nostru asistent al secretarului de stat, să vedem cam ce ocupații nobile și anticorupte a avut până acum un an, când Donald Trump i-a sesizat talentul și l-a numit în funcția actuală. Conform prezentării de pe site-ul Departamentului de Stat, A. Wess Mitchell a fost co-fondator al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (Center for European Policy Analysis - CEPA), unde a și lucrat timp de doisprezece ani, din care opt (2009-2017) "ca președinte și CEO". Departamentul de Stat nu ne spune și vârsta lui A. Wess Mitchell, dar, conform altor surse, tânărul nostru domn s-a născut în 1977. Ceea ce înseamnă că, în 2005, atunci când a co-fondat CEPA, domnul A. Wess Mitchell avea 28 de ani împliniți. Vârsta oarecum fragedă nu l-a împiedicat, însă, să devină "Director of Research" (păcat că lipsește și termenul de Senior). Crescând în patru ani cât alții într-o viață, în 2009, atunci când a devenit CEO al CEPA, ambițiosul domn A. Wess Mitchell avea 32 ani, iar CEPA era departe de a fi o joacă de copii.

Cu ce se ocupă acest "centru"? Conform site-ului propriu, "cu promovarea unei Europe libere, cu o economie vibrantă și sigură din punct de vedere strategic". Bineînțeles, toată această grijă este scutită de taxe (tax exempt), este non-profit și non-partizană. Cine sunt, însă, donatorii? Ca întotdeauna, oameni care nu au nicio legătură cu profitul sau cu partizanatul și care își sacrifică agoniseala pe altarul Europei. Să ne aruncăm o privire (lista completă poate fi consultată aici). Începem cu industria americană (dar și britanică) de armament, cea de la care domnul A. Wess Mitchell trebuie să fi învățat anticorupția:

Lockheed Martin Corporation (cu care România a avut afaceri)
Raytheon Company (cu care România a avut afaceri)
Chevron Corporation (pentru care România a fost un client problemă)
Bell Helicopters (România, potențial client)
Textron Systems
BAE Systems (furnizor pentru SRI)

Nume un pic prea cunoscute, chiar și în România. Acum putem să trecem la "donatorii de stat":

U.S. Mission to NATO
NATO Public Diplomacy Division
U.S. Naval Postgraduate School, Project on Advanced Systems and Concepts for Countering WMD
U.S. Department of Defense
U.S. Department of State

Apoi mulți prieteni ai Europei:

The Baltic American Freedom Foundation
American Friends of the Czech Republic
The Hungary Initiatives Foundation
Friends of Slovakia

Dar prietenii României unde sunt? Nu știm, dar domnul A. Wess Mitchell nu este cu totul străin de România. Un prieten român tot are, în persoana domnului George Cristian Maior, cu care s-a întâlnit în mai multe ocazii. N-am îndoieli că prietenia e transmisibilă pe linie de serviciu și că domnului Eduard Hellvig i-ar fi făcut o deosebită plăcere să-l întâmpine pe distinsul oficial american. Din păcate, însă, Eduard Hellvig are probleme mult mai presante pe cap, cum ar fi să se întâlnească cu președintele... Serbiei. Că Sebastian Ghiță, recent achitat, se află tot în Serbia, asta nu poate fi decât o mare coincidență.

Problemă de logică

Sebastian Ghiță a fost achitat, iar presa anti-DNA titrează "o nouă palmă pentru DNA", "lovitură devastatoare pentru DNA" etc. Mai corect mi s-ar fi părut "o gură de aer pentru DNA". Cu Sebastian Ghiță achitat, putem să ne luăm adio de la înregistrările din vie. Curtea Supremă a executat ceea ce DNA i-a cerut pe canale - cum să le spunem? - "protocolar"-informale. Iar judecătorii independenți au înțeles mesajul. În toată povestea, există doi câștigători și milioane de pierzători. În cazul în care mai trebuie spus, câștigătorii sunt Laura Codruța Kövesi și Sebastian Ghiță, odinioară buni prieteni, acum aprigi negociatori. Dar întotdeauna inocenți.

False dileme

Andrei Pleșu știe că nu știe. De fapt, știe că prinde bine să pozeze că nu știe. În fața protocolului SRI-Parchetul General, Andrei Pleșu - cel care nu face diferența între procuror și judecător - este, ca întotdeauna, "dilematic". Se întreabă domnul Pleșu cu privire la omniprezența lui Sebastian Ghiță:

Carevasăzică: există sau nu „statul paralel“? E totuna cu „încrengătura“ Coldea – Kövesi, respectiv SRI – DNA? Dl Ghiță cam asta sugerează. Dar atunci de ce era el, Ghiță, atît de prieten cu dl Coldea (concedii și chefuri comune etc.)? Și de ce petrecea cu dna Kövesi [s.m.]? De naiv ce era sau de „paralel“ ce era? Dar, pînă la urmă, cine e băiatul ăsta inconsistent, șmecherașul ăsta de doi bani, capabil, totuși, să facă din neantul propriu o „prezență“ mediatică ubicuă?

În ochii domnului Andrei Pleșu, problema e simplă. Întrebarea nu este (și nu trebuie să fie!) de ce doamna Laura Codruța Kövesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (repet silabisind: procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție!), petrecea cu șmecherașul de doi bani Sebastian Ghiță (în ochii domnului Andrei Pleșu ceva deloc condamnabil), ci de ce Sebastian Ghiță petrecea cu doamna procuror (ceva foarte condamnabil!)? Oare de ce, domnule Andrei Pleșu? Nu cumva pentru că făceau parte din același club exclusivist? Nu cumva prieteniile doamnei procuror șef spun ceva chiar despre cine este doamna procuror șef? Nu? Firește că nu. Doamna procuror șef petrecea cu Sebastian Ghiță de naivă și de "paralelă" ce era, altă explicație nu poate fi găsită.

Îmi vine în minte scandalul SOV-Geoană din acea dezbatere de neuitat, câștigată de viitorul șef al domnului Andrei Pleșu, Traian Băsescu. Și mă întreb: de ce se întâlnea șmecherașul de doi bani Sorin Ovidiu Vântu (la un moment dat, în treacăt fie spus, angajatorul cu dare de mână al domnului Andrei Pleșu) cu preacuratul Mircea Geoană? De naiv sau de "paralel" ce era? Că doar n-am putea să mergem până acolo încât să-l acuzăm pe Mircea Geoană de vreun interes ignobil... Sau, schimbând registrul, de ce 4,9% din teza de doctorat a doamnei procuror-șef reprezintă fragmente plagiate din alți autori? Ce au avut acești autori de împărțit cu doamna Laura Codruța Kövesi? Nu cumva și-au propus s-o discrediteze? Cine sunt șmecherașii de doi bani care și-au plantat textele în lucrarea doamnei procuror șef? Sau, mergând mai departe cu exemplele, dacă directorul FBI (la acea dată William S. Sessions) ar fi fost în vie la Pablo Escobar, la fel ar fi formulat întrebarea domnul Andrei Pleșu?

Pe atunci, însă, domnul Andrei Pleșu nu era atât de "socratic" în abordări. Iar șmecheria de doi bani este încercarea fostului consilier al lui Traian Băsescu de a-i separa pe membrii clubului exclusivist SRI-DNA în incoruptibili și șmecherași de doi bani.

Domnul Andrei Pleșu și anticorupția după ureche

Ca să nu rămână mai prejos, domnul Andrei Pleșu pune umărul la cauza anticorupției. Afirmă dumnealui în Dilema Veche:

N-o cunosc personal pe doamna Laura Codruța Kövesi [subl. m]. Nu am nici competența ultimă să mă pronunț pe fondul problemelor tehnice legate de DNA și dezbătute amplu și pătimaș în presa de toate culorile. Mi se pare, totuși, evident că tabăra anti-DNA e alimentată și reprezentată preponderent de inși cu un statut juridic neclar: fie suspecți de felurite ilegalități, fie dovediți și condamnați ca infractori. Carevasăzică hoțul ne fură portofelul, iar „opinia“ publică și, mai ales, hoțul însuși se supără pe cei care l-au reclamat și pe completul de judecată! Nu exclud ca și DNA-ul, ca majoritatea instituțiilor românești, să aibă fisuri, inadecvări, derapaje. Dar între un infractor eficient și un judecător imperfect, rămîn de partea judecătorului [subl. m].

Domnule Andrei Pleșu, doamna Laura Codruța Kövesi nu a fost niciodată judecător. Și nici Mircea Negulescu. DNA-ul este un parchet și nimic altceva. Nu are "judecători" pe statul de plată. Nu oficial, cel puțin. Domniile lor sunt/au fost procurori. Procurori care, între altele, falsifică probe și dictează declarații. Dacă asta nu vă deranjează, măcar să vă deranjeze grava confuzie pe care o faceți. Credeți-mă, procuror chiar nu este același lucru cu judecător.

"Sondaj" marca HotNews.ro - sau Whac-A-Bugetar

HotNews.ro își sondează cititorii, iar răspunsurile nu sunt surprinzătoare.

"Doar" 89% pentru "da"? O fi valabil și pentru bugetarii de la DNA, SRI, SIE?

Dacă vă veți pune ochelarii HotNews.ro, cam așa veți vedea lumea:

4,9%

Aplicația google de pe telefonul mobil mă ține informat. Bineînțeles, cu știri de calitate, atent selecționate de nutriționiștii ideilor. Ieri, printre sugestiile zilnice, mi-a sărit în ochi un interviu luat de Hans von der Brelie, reporter Euronews, doamnei Laura Codruța Kövesi. În timp ce parcurgeam, oarecum grăbit, rândurile cu pricina, gândul îmi fugea ineluctabil la cele 4,9 procente din teza de doctorat a doamnei procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. Și, cum îmi plac exemplele, mi-am lăsat mintea să hoinărească un pic pe tema "cum ar fi dacă".

Cum ar fi dacă Laura Codruța Kövesi ar fi cel mai bogat om din lume (la data la care scriu aceste rânduri, locul respectiv fiind ocupat de Bill Gates, cu o avere estimată la 86 miliarde de dolari) și tocmai s-ar afla că 4,2 miliarde au fost obținute prin furt? Ați pune această persoană în fruntea DNA?

Cum ar fi dacă Laura Codruța Kövesi ar fi constructor de autostrăzi (că tot ne place subiectul!) și, la fiecare 20 de kilometri de autostradă, un kilometru ar fi neasfaltat? Adică vreo 10 kilometri de hârtoape și bălării între București și Constanța? Ați pune această persoană în fruntea DNA?

Cum ar fi dacă Laura Codruța Kövesi ar avea pe mână PIB-ul României și ar băga în buzunar 4,9 procente, adică bugetele ministerelor apărării, educației și sănătății la un loc? Ați pune această persoană în fruntea DNA?

Cum ar fi dacă Laura Codruța Kövesi ar fi un hacker care v-ar fura doar 4,9 procente din suma disponibilă în contul dumneavoastră bancar? Ați pune această persoană în fruntea DNA?

Cum ar fi dacă Laura Codruța Kövesi ar fi casier la supermarket și, la fiecare sută de lei încasată, și-ar opri pentru dumneaei aproape 5 lei? Ați pune această persoană în fruntea DNA?

Cum ar fi dacă Laura Codruța Kovesi ar fi regizor (acoperit de Oscaruri) și ați descoperi că la un film de 3h:14m (durata "Titanicului") aproape 10 minute ar fi secvențe din operele altor regizori? Adică în secvențele în care se scufundă Titanicul (nu că aș avea vreo slăbiciune pentru filmul în cauză) să fie un melanj cu Stan și Bran, Buster Keaton și Charlie Chaplin? Ați pune această persoană în fruntea DNA?

Dacă doamna Laura Codruța Kovesi, susținătorii dumneaei, dar și CNATDCU ar simți măcar 4,9 procente din rușinea pe care s-ar cuveni s-o simtă, aerul ar deveni cu 95,1% mai respirabil. Dar nu. Apărătorii doamnei procuror șef al DNA insistă să ne convingă că a furat doar 4,9 la sută din ceva foarte mic, lipsit de valoare. Dintr-o teză de doctorat... de două parale. Mai nimic, nu? Doar n-o să ne certăm pentru subdiviziuni ale banului...