Vrem o corupție ca afară

We have helped liberate more people from tyranny
and poverty than ever before in history.
We have acquired great wealth and power in the process. 

John McCain, Ultimul mesaj către americani

Rudy Giuliani a reușit să-și pună în cap "România bună". După ani în care a plouat cu scrisorele și depeșe scrise pe același calapod (și de aceleași minți dibace, de obicei autohtone), nu e de mirare că misiva semnată (dar nu și scrisă) de Rudy Giulani a creat stupoare în cercurile #rezist - și tot atâta bucurie în tabăra cealaltă. Răzbunarea lui Pavlov. Odată dresați că orice răvaș trimis din afară (dar scris în interior) trebuie să exprime o teribilă îngrijorare față de derapajele de la "lupta anticorupție", este ușor de înțeles de ce susținătorii "anticorupției de Dâmbovița" au reacționat ca și cum au primit pansament gastric în loc de desert. Năuceala, însă, n-a ținut mult. Repliindu-se imediat, Dan Barna, președintele partidului celor care contează, l-a pus imediat la punct pe Giuliani, descriindu-l ca pe "avocatul lui Trump", poziție pare-se similară cu a "bucătarului" și a "frizerului". Nici textul scrisorii nu a scăpat simțului critic al domnului Dan Barna, care n-a ezitat să-l catalogheze drept o "dictare pe care domnul Giuliani a decis să o semneze". Că domnul Dan Barna n-ar fi reacționat așa dacă scrisoarea cu pricina ar fi susținut contrariul, asta e ceva de domeniul bunului simț. Mai mult, Rudy Giuliani n-ar mai fi fost "avocatul lui Trump", adică un fitecine, ci omul care a înfrânt mafia new-yorkeză, jurist cu experiență, prieten al României, susținător al statului de drept, fost primar al metropolei New York etc.

Luați, deci, pe nepregătite,  leaderii #rezist au fost nevoiți să improvizeze o defensivă, iar efectivele mobilizate - pe post de "țestoase" - au fost impresionante. Chiar disproporționate, dacă am folosi un cuvânt la modă... În fond, dacă Rudy Giuliani este doar "avocatul lui Trump" și nimic mai mult, un fel de overrated chef/hairdresser, de ce a atras atâta atenție chiar din partea celor care o denunță? De ce nu s-a bucurat de liniștea generală cu care a fost întâmpinat mesajul lui Serj Tankian, de exemplu? Până și George Maior, singurul psd-ist nepenal, s-a oprit din importantele sale activități, pe cât de antiteroriste pe atât de transatlantice, pentru a-i căra câteva bastoane lui Rudy Giuliani, descriind scrisoarea acestuia ca "expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia". Mai pe șleau, curatul George Maior îi acuză pe Rudy Giuliani că este în cârdășie cu mafioții de la noi. Cine sunt "mafioții" de la noi, știm. Ceea ce nu știm, însă, este cum "mafioții" s-au lăsat păcăliți să propulseze un om atât de integru.

Cert este că, după multe tatonări individuale, încetul cu încetul s-a conturat și o strategie în rândurile #rezist. Care ar putea fi rezumată în felul următor: ce contează scrisoarea lui Giuliani când avem scrisoarea mult-regretatului (mai ales prin Irak, Libia, Siria, dar și prin alte părți) John McCain? Una peste alta, fiecare tabără are scrisorica ei de suflet. De ce ar conta una mai mult decât cealaltă, nimeni nu obosește să explice. Niciunei tabere nu-i trece prin cap, însă, să renunțe la veneratele scrisori. Pentru că sunt doar atât, niște scrisori. Redactate - cum spunea Dan Barna - după dictare. Toate, inclusiv cea a lui John McCain. Să ne închipuim că John McCain, cu doar 23 de zile înainte de a muri de cancer la creier, nu avea griji mai presante decât cele legate de "statul de drept" din România ar fi - ca să folosesc un eufemism - o naivitate. John McCain nu a scris acea scrisoare - și cel mai probabil nici măcar nu a semnat-o.

Ce concluzii putem trage? În primul rând, dacă este permisă o glumă, că România e în întregime republicană (tabăra Giuliani vs. tabăra McCain). În al doilea rând, cele două scrisori denotă superficialitatea interesată a oficialilor americani în tratarea unor probleme delicate. Doi oameni care nu știu absolut nimic despre România (nu că ar avea vreo obligație în acest sens) acceptă să susțină necondiționat o tabără sau alta. Doar pentru că așa au fost rugați de niște "prieteni" influenți (unde influența e direct proporțională cu averea). Cum România e modestă la capitolul influență, cele două tabere au reușit să obțină doar niște autografe pe niște texte pregătite în interiorul României. Alte țări (mai ales unele din Orientul Mijlociu) reușesc să obțină și câte un război. Corupție? Firește. Dar ca afară.

Înjurătura care îi unește

E un lucru bine știut că Stalin detesta Ohrana (poliția secretă țaristă). Acest fapt nu l-a împiedicat, însă, să creeze cea mai temută poliție politică, NKVD-ul. De fapt, regimul de teroare instituit de Stalin a fost clădit pe fundațiile țarismului. Până și Gulagul, simbolul represiunii staliniste, n-a făcut altceva decât să continue Katorga țaristă. Și nu este singura asemănare. În fond, una din primele griji ale bolșevicilor a fost refacerea imperiului, cel puțin din punct de vedere teritorial. Ceea ce înseamnă că, simplificând, anti-țaristul Stalin a devenit, ca o ironie a istoriei dar și a soartei, țarist. Cu alte cuvinte, a fi anti-x nu reprezintă câtuși de puțin o garanție că nu ai nimic în comun cu x.

Acestea fiind spuse, întreb: poți să fii anti-PRM cu metode PRM-iste? Intelectualii noștri "de marcă" - alături de participanții la protestele ultimilor ani - țin să demonstreze că da. Deși întotdeauna critici cu PRM și cu Corneliu Vadim Tudor, limbajul și tehnicile utilizate de aceștia seamănă izbitor cu cele brevetate de CVT. Trec în revistă câteva din asemănările de discurs:

1. Justițiarismul. Cu ce a rămas Vadim Tudor în memoria colectivă? Fără îndoială, cu obsesia pentru "justiție". Vâzând peste tot "mafia" (ca marcă înregistrată cu accentul nu pe primul a, ci pe i), Vadim Tudor promitea că va conduce țara cu mitraliera. Dar nu doar Vadim Tudor vedea "mafia" peste tot, ci și distinsul filosof și patron al Humanitas, Gabriel Liiceanu, cel care, într-un moment de mare inspirație - dar și ca un omagiu involuntar adus tribunului -, și-a intitulat un articol în felul următor: "Răul României de azi: o mafie camuflată în partid". Să trecem, însă, de la "mafie" la "pușcărie", un alt cuvânt preferat al lui CVT. La alegerile europarlamentare din 2009, sloganul personal al lui Vadim Tudor (diferit de cel al partidului) suna așa: "Hoților, bandiților, ce-ați făcut cu țara noastră? Pușcăria vă manâncă!". O asemănare izbitoare cu sloganurile din Piața Victoriei. Pasiunea pentru "pușcărie" e atât de mare, încât același Gabriel Liiceanu se oferea să facă el pușcărie în locul lui Liviu Dragnea.

2. Mania pentru porecle și invective. Poreclele la români au o veche tradiție. Cu toate acestea, cel care a transformat porecla în armă politică a fost, fără îndoială, CVT. Câteva exemple: Țapul (Emil Constantinescu), Frankenstein (Theodor Stolojan), Mihai Bâl-Bâl (Regele Mihai), Bătrâna Șandrama Stalinistă (Ion Iliescu), Bombonel (Adrian Năstase), Purcica (Alina Mungiu), Chiorul (Traian Băsescu), Ardei Umplut (Ion Cristoiu) etc., etc. (pentru o recapitulare a invectivelor, vezi aici). Aceeași manie a poreclelor poate fi găsită azi în cercurile #rezist, astfel: Livache, Daddy, Pablito, Volguța (fostă membră PRM despre care anti-PRM-istul Andrei Pleșu, dorind parcă să demonstreze că umorul PRM-ist îi este aproape de suflet, scria recent că este - citez - "o filoloagă dezvirginată politic de Vadim Tudor"), Abramburica, Duamna, Teleor-man, Teleor-woman, Veorica, Pavianul cu Mantie etc. etc. Nici la capitolul invective cercurile #rezist nu stau mai slab. Redau câteva marca Vladimir Tismăneanu: "puroiul pesedist", "scroafa" (Dăncilă), "infama analfabetă" (Dăncilă), "ciuma, holera si lepra" (Dragnea, Dăncilă și Tăriceanu) etc.

3. Atacul la persoană. CVT excela la atacuri murdare în care argumentele erau întotdeauna înlocuite cu umor pornografic. Același lucru îl găsim inclusiv în ultimul număr al Dilemei Vechi, care găzduiește un articol intitulat "Lui Dragnea îi este frică de dentist", insoțit de dovada fotografică concludentă. Conform neînfricatei autoare, care nu se teme de dentiști, dar nici de penibil, Liviu Dragnea nu suferă doar de algofobie, ci și de... muiefobie. Și așa ajungem la sloganul verii (așa cum a fost numit cu multă afecțiune de către jurnaliștii de la Hotnews.ro), care este întruchiparea limbajului revistei România Mare. Slogan îmbrățișat - sau măcar aprobat discret - de toată lumea bună, inclusiv de Gabriel Liiceanu cu al său text "Înjurătura care ne unește". Care îi unește cu Vadim Tudor, aș adăuga eu.

4. Versificație. Ne aducem aminte de poezioarele lui Vadim și nu are rost să revenim asupra lor. Cu Vadim ieșit de pe scenă, pare-se că alți versificatori vor să-i ia locul. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu, autorul acestor stihuri alese: "Caligula Imperator/Și-a făcut calul senator/Petru Groza, mai sinistru/Și-a făcut boul ministru/Iară Nicu, mai galant/Și-a făcut iapa savant/Daddy Dragnea pișicher/Și-a facut oaia premier...". Alt exemplu, din aceeași peniță: "Gunoaiele: Dăncilă și Nicolai/Au dat azi cu mucii-n ceai/Nicolai și cu Dăncilă/Ne provoacă numai silă...".

Așa cum ne invață teoria lui Darwin, odată ce o specie a dispărut, altele se grăbesc să-i ia locul în ecosistem. Dispariția fizică a lui Vadim Tudor a lăsat un loc liber, loc preluat imediat de intelectualii noștri care se autointitulează democrați. A fi anti-Dragnea de pe pozițiile și cu limbajul lui Vadim Tudor nu anunță nimic bun. Și nu, nici gluma cu Teleormanul nu mai merge. Pentru că cei care o folosesc (de la Andrei Pleșu, în nenumărate texte,  până la Vintilă Mihăilescu) nu fac decât să-l plagieze pe Vadim, care afirma următoarele: "Flăcăul ăsta din Teleorman, cu frâna de muci sub nas, a ajuns să conducă România". Dacă Vadim Tudor ar fi înregistrat "gluma" la OSIM, moștenitorii lui ar fi fost milionari.

Proclamația de la București

10 august 2018, o zi care va rămâne în istoria infamiei. Toate ororile secolului XX s-au repetat în această noapte a tenebrelor. Crime împotriva umanității, baie de sânge, masacru, Tiananmen, mineriadă, copii gazați, Bucureștiul le-a bifat pe toate în doar câteva ore. În lumina acestor fapte, noi, poporul, propunem:

1. Ridicarea unui monument al victimelor genocidului din noaptea de 10 august 2018.
2. Constituirea unei asociații a victimelor jandarmeriei. AsoViJa 100 plus hashtag ro (nu neapărat în această ordine).
3. Introducerea unui curs obligatoriu în învățământul primar și gimnazial pentru ca tânăra generație să înțeleagă proporțiile tragediei.
4. Constituirea unui tribunal penal internațional care să-i judece pe cei vinovați.
5. Decorarea cu ordinul "Muie PSD" în grad de Ofițer a puținilor supraviețuitori din noaptea de 10 august și a căpeteniilor Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu, Mihai Șora etc.
6. Crearea imediată a unor lagăre de depesedizare.
7. Dezvelirea în una din piețele importante ale Bucureștiului a unei statui dedicate lui Mălin Bot și usturimilor sale din duba jandarmeriei.
8. Ridicarea unui mausoleu și osuar al eroilor necunocuți din noaptea de 10 august.

Bucureștiul lovit! Bucureștiul înfrânt! Bucureștiul martirizat! Dar şi Bucureștiul eliberat! Ora victoriei mișcării este aproape!

Apărătorul independenței procurorilor

Domnul Klaus Iohannis, brav apărător al "independenței" procurorilor, le spune acestora, literă cu literă, ce au de făcut:

I-am cerut astăzi Procurorului general Augustin Lazăr demararea de urgență a cercetărilor pentru clarificarea modului în care s-a produs intervenția Jandarmeriei la protestele de aseară din Piața Victoriei. De asemenea, i-am solicitat Procurorului general să stabilească legalitatea intervenției și să identifice rapid persoanele și gradul de vinovăție a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.

O jumătate de oră mai târziu:

Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal cu privire la modul de intervenție al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestația de vineri seara din Piața Victoriei.

Din câte îmi amintesc, poezia anticorupție spunea că factorul politic nu trebuie să se amestece în activitatea procurorilor sau să-i direcționeze în vreun fel. În cuvintele aceluiași Klaus Iohannis:

Eu, personal, sunt convins şi voi acționa în consecință, evident că procurorii trebuie să fie independenți. Procurorii în niciun caz nu trebuie să fie controlați politic. Procurorii nu pot fi în subordinea unui politician, fie el şi ministru [subl.m.]. În consecință, orice am face noi, în România, ca stat, trebuie să asigure independența procurorilor pentru a garanta o justiție independentă.

Cine cere public procurorului general să cerceteze un anumit caz poate la fel de bine să ceară și întreruperea cercetărilor în alt caz.

Unde sunt, însă, sutele de procurori independenți? Cei care, în urmă cu două luni, acuzau "implicarea factorului politic"? Pare-se nu mai au timp de semnat scrisori de protest, din moment ce fac ore suplimentare zilele acestea. Chiar și în weekend.

Un CEO îngrijorat

Despre Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen România, am mai scris aici. Pentru cei care au uitat, Steven van Groningen este unul din nemulțumiții României. Sufocat de taxe și cu rate mari la bancă, omul are toate motivele de îngrijorare. Nu atât pentru viitorul său (doar nu este egoist), ci mai ales pentru cel al copiilor săi. Așa își justifica dumnealui prezența la protestele din iarna lui 2017:

Prezenta mea acolo este o decizie personala. Inainte de a fi presedinte de banca sunt tata si imi pasa de viitorul copiilor mei si al tarii in care locuiesc [subl.m.]. Nu cred ca din acest punct de vedere exista vreo diferenta fata de cei cu care m-am intalnit acolo - clienti, prieteni, parteneri de afaceri, antreprenori, sportivi, inca o campioana olimpica, angajati. La fel ca in cazul lor, dorinta mea pentru un viitor mai bun pentru copii mei, intr-o Romania mai prospera, este total legitima [subl.m.].

S-au scurs 18 luni din acel moment - și tot atâtea de guvernare PSD. Și, surpriză, aflăm că băncii Raifeisen îi merge foarte bine:

Raiffeisen Bank a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 423 milioane de lei, cu 74% mai mult față de primele 6 luni din 2017 [subl.m.], au transmis joi reprezentanții băncii .

Probabil că tot cu 74% a crescut și îngrijorarea respectabilului CEO față de actuala guvernare. Pentru că în România îngrijorarea de acest tip este întotdeauna direct proporțională cu venitul.

Răzvan Ştefănescu și oul lui Columb (II)

În postarea precedentă, am stabilit că "muie PSD", în cuvintele distinsului politolog Vladimir Tismăneanu, este "deopotrivă rezultatul și catalizatorul acestei deșteptări civice". Și, pentru că toată România dă semne de deșteptare civică, inițiativele de acest tip nu lipsesc. Cum ar fi, de pildă, vandalizarea casei memoriale Elie Wiesel, eveniment prompt semnalat de presa internațională (aici și aici) și mai puțin de cea autohtonă.

Să ne aruncăm o privire.

Ce observăm în partea dreapta a imaginii? "Muie Merkel + Trump + Putin". Interesant. Un amestec de muie greșită cu muie corectă. Ordonate după nivelul de "acceptabilitate". Să sperăm că autorul va fi prins și trimis rapid la un centru de reeducare, ca să înțeleagă odată pentru totdeauna că nu e de joacă cu sufixul. Totuși, apare o încurcătură. Așa cum a declarat recent președintele României, "persoane care îndrăznesc să își expună opinia anti-PSD sunt luate în plină zi de poliție. Așa ceva nu s-a întâmplat din anii întunecați ai comunismului". În acest caz, ce ne facem? Luăm în plină zi persoanele care își exprimă opinia anti-Putin? Ar fi ceva de o gravitate extremă.

Răzvan Ştefănescu și oul lui Columb

Nu folosi niciodată un cuvânt lung acolo unde unul scurt este suficient.

George Orwell

Circulă vorba-n târg că domnul Mircea Cărtărescu nu vrea să fie asociat cu "muie PSD". O ingratitudine care nu poate fi explicată decât prin orgoliul literar al marelui poet de la curțile Humanitas și ICR. Pe scurt, într-o postare pe care a șters-o la scurt timp (oare de ce?), episod din care domnul Cărtărescu recunoaște că "a învățat foarte multe", fără însă a detalia care sunt aceste "foarte multe", domnul Cărtărescu postula:

Dacă veniți cu «muie PSD», pe mine să nu contați. După mine, abia asta e cea mai bună dovadă că PSD, urmaşul PCR, ne-a învins, ne-a adus la numitorul lor de degradare, ne-a mancurtizat.

Așadar, vina pentru "muie PSD" aparține tot PSD-ului. Nimic nou sub soare. Așa cum "țigancă împuțită" a fost - évidemment - din vina "țigăncii împuțite". Că doar știm prea bine că "sexismul, rasismul, şovinismul", lucruri care, declarativ, îl îngrijorează peste măsură pe foarte-simțitorul nostru poet liberal și degrabă urâcios de iliberali, nu ar fi existat dacă nu am fi avut o cauză reală. Cum se spune popular, nu iese fum fără foc...

Dar să lăsăm logica acolo unde-i locul. La arhaisme, printre pseudo-științe și șamanisme. Azi nu mai merge cu logica, ci cu ego-ul. Domnul Cărtărescu, mare meșter al cuvintelor, este, de fapt, gelos. Pentru că, de ani buni, dumnealui și mulți alți fini intelectuali s-au tot rotit în jurul cozii în căutarea acestui cuvânt magic. Au agonizat ca niște insecte căzute în vasul cu apă, debitând vulgarități livrești lipsite de forța unei "mui" cinstite. Precum domnul Vladimir Tismăneanu, bun amic al domnului Cărtărescu:

Insalubrul infractor, birtașul bicisnic Liviu Dragnea, încarnează paradigmatic ceea ce Andrei Pleșu a numit obscenitatea publică. Totul, dar absolut totul, în cazul acestui ipochimen este obscen...

După cum se poate vedea, domnul Tismăneanu încearcă, dar nu reușește. Și nu doar domnul Tismăneanu se află în această situație, ci mai toată intelectualitatea. Și vine Răzvan Ștefănescu, procedând precum Columb cu al său ou, și spune: "muie PSD"! Rezumatul perfect. Patru rânduri reduse la două cuvinte și cu mai mult "punch". Și nu doar patru rânduri, ci mulți ani de "opoziție". Felicitări, domnule Ștefănescu! Ați reușit acolo unde toate mințile strălucite ale României au eșuat. În doar patru litere, ați exprimat inefabilul. Iar singurul dumneavoastră critic? Un invidios lipsit de talent literar. Bine, însă, că a învățat foarte multe. Să sperăm că inclusiv ceva de la domnul Tismăneanu, care, măcar în acest caz, nu pare să sufere de gelozii literare:

Sintagma “M..e PSD”, devenita slogan national, este deopotriva rezultatul si catalizatorul acestei desteptari civice.

La capitolul "onestitate", Tismăneanu 1, Cărtărescu 0.

Dacă veniţi cu «muie PSD», pe mine să nu contaţi. După mine, abia asta e cea mai bună dovadă că PSD, urmaşul PCR, ne-a învins, ne-a adus la numitorul lor de degradare, ne-a mancurtizat

Citeste mai mult: adev.ro/pcq5w8