Lucruri multe am aflat

Citesc zi de zi presa capitalist-progresistă-antisocialistă și am aflat câteva adevăruri pe care aș vrea să le împărtășesc.

1. Ca persoană necăsătorită, sunt discriminat.
2. Căsătoria dintre un bărbat și o femeie a fost inventată de Putin și de Dughin.
3. Coaliția pentru Familie l-a castrat chimic pe Alan Turing, în timp ce britanicii încercau cu disperare să-l salveze. La fel și cu Oscar Wilde.
4. Liber-cugetatul e o ocupație nobilă doar atunci când nu te cheamă Ion Iliescu.
5. Familia "tradițională" este o chestie oribilă (violență conjugală, abandonul copiilor etc.), așa că homosexualilor trebuie să li se taie privilegiul de a nu fi căsătoriți.
6. Dormitorul este un sanctuar, spre deosebire de sufragerie, bucătărie, corespondență, pagina de facebook, telefon mobil etc. etc.
7. Homosexualii sunt atât de homosexuali - și nimic altceva - încât formează o minoritate. Cei care își închipuie că sunt doar oameni (bogați sau săraci, înalți sau scunzi, conservatori sau liberali) sunt niște naivi.
8. Dreptul la căsătorie este sfânt, dar nu în sensul religios, ci în cel areligios. Amin (tot areligios).
9. Nenea Anghelache din "Inspecțiune" (Caragiale) este homosexual.
10. România se îndreaptă spre teocrație.
11. CCR (sluga PSD) apără totuși drepturile persoanelor de același sex căsătorite.
12. Toată, dar absolut toată presa susține "da" la referendum și că asta ar fi ceva extrem de grav. Cel puțin așa susține toată presa.
13. Dumnezeu e foarte invocabil când "preferă lemnul și spațiile mici". În materie de căsătorie, nu.
14. Divorțații de la vârful politicii românești sunt, de fapt, netradiționali, dar reprezintă varietatea rea a netradiționalului.
15. Inegalitatea economică e cel mai bun lucru since sliced bread. În rest, suntem tare atenți cu egalitățurile.
16. Donald Trump îl iubește pe regele Salman al Arabiei Saudite, în buna tradiție americană. N-am aflat, însă, dacă nobilele sentimente sunt împărtășite și de partenerul de la Riyadh.
17. Dreptul la sănătate trebuie să fie direct proporțional cu venitul, altfel i-am discrimina pe cei cu bani. Și nu vrem asta.
18. Nu toți cei care votează "da" la referendum sunt la fel de răi. Pe Traian Băsescu putem să-l iertăm că votează ca Liviu Dragnea.

Cam atât. Și încă un lucru. Am aflat că suntem, ca specie, tot mai sapiens.

Homofobi versus homofobi

"Bombo, Bombo, tu ne duci în Congo". Sloganul care a făcut valuri în cercurile proto-#rezist din 2004. Știm cine este Bombo(nel) și știm la fel de bine ce insinuare se ascunde în spatele acestei "porecle" savurate de soborul de intelectuali care azi predică împotriva "familiei tradiționale". A protestat cineva împotriva subtextului homofob din spatele ei? Nu-mi aduc aminte. Găselnița cu "Bombo" era da bomb. Un fel Gangnam Style național. Rimele și memele erau inepuizabile. Distanță nu s-a luat nici măcar când Vadim Tudor făcea următoarele "acuzații":

Adrian Năstase - un bolnav periculos, protagonist al mai multor casete video, în care apare participant activ (de fapt, pasiv) la orgii homosexuale. Una e filmată la un club de pederaşti din Anglia, unde Bombonel se hârjoneşte cu mai mulţi hăndrălăi, toţi în pielea goală, dar el consumă şi cocaină. Alta e filmată în România şi îl arată pe prim-ministru într-o partidă de sex oral şi anal cu Eugen Bejenariu, secretarul general al Guvernului. La un moment dat, a telefonat soţia premierului, dar acesta a repezit-o: «Nu pot vorbi acum, sunt în şedinţă de Guvern!

Timpul a trecut, Bombo a ajuns la închisoare (a urmat valul de glume cu "scăpatul săpunului") și iată-ne în ajunul referendumului privind definirea "familiei". Și ce constatăm? Că oamenii care mustăceau la glumele cu Bombo sunt azi pentru boicot. Până și Andrei Pleșu, cel care, în 2017, într-un acces de "political correctness", decreta zeflemitor că e "dreptul oricui să facă ce vrea cu curul lui" (sursa: Mihai Iovănel), s-a hotărât să boicoteze. Ba chiar e îmbufnat că homofobii îi folosesc textele homofobe. Iar lista convertiților, cu aerul unor misionari neînțeleși de barbari, este lungă. Și, mai nou, au găsit argumentul imbatabil: boicotați, altfel vom ajunge precum Rusia lui Putin (arză-l-ar focul):

A devenit transparentă dispoziția politicienilor de a merge până la capăt în atentatul lor asupra democrației, în scopul de a institui un tip de oligarhie autoritară cu accente teocratice, similar celui din Rusia.

Cum se explică această stare de fapt? În mare, ecuația e simplă. Pe cine urâm mai mult, pe PSD sau pe homosexuali? Odată clarificat clasamentul, vom ști dacă vom boicota sau nu. Aceasta este esența campaniei pro-boicot. Nu este un boicot de dragul democrației și al toleranței, de dragul Europei, ci un vot anti-PSD, în care indecișii vor fi asimilați taberei nu (nu-PSD, mai precis). Și ce facem cu homosexualii care sunt împotriva căsătoriei între persoane de același sex, pentru că există și așa ceva? La naiba cu ei, doar nu ne punem la mintea unor pederaști putiniști-dughiniști.

Creierele curcubeu

Știm ce s-a întâmplat ieri. Peste 40 de europarlamentari au semnat o scrisorică de condamnare a referendumului din weekendul care urmează. Câți, mai precis? Dacă nu suntem atenți, ar fi 47. În realitate, însă, sunt 46 - pentru că o doamnă europarlamentar, pesemne dublu-indignată pe referendumul din România, a găsit de cuviință să semneze de două ori scrisoarea cu pricina. Firește, nu această hibă schimbă datele problemei, iar scuze găsim: un accident, o neatenție etc.

Așadar, numele stimatei doamne este Martina Anderson. Un nume fără rezonanță în (sau pentru) România. Dar asta nu înseamnă că Martina Anderson este un europarlamentar oarecare. Cum ar spune englezii, quite the opposite. Pentru că doamna Martina Anderson, aprigă apărătoare a "familiilor curcubeu" din România, are o biografie... aparte. Foarte aparte, chiar. În primul rând, doamna europarlamentar a petrecut nu mai puțin de 13 ani într-o închisoare britanică. Și nu în orice închisoare, ci în una de... maximă securitate. Pentru ce faptă? Nu pentru corupție, cum ne place nouă, ci pentru - suspans! - terorism. Iar cei 13 ani de închisoare, oricât de mulți și de lungi ar părea, au reprezentat doar o parte din condamnare, doamna Anderson fiind eliberată înainte de termen grație Acordului de la Belfast.

În concluzie, un referendum inoportun, care schimbă o formulare ineptă cu una la fel de ineptă, se dovedește a fi ceva mult mai grav decât pusul de bombe. Și de ce n-ar fi așa, la urma urmelor? Cum spun cei din tabăra #boicot, cine mai poate spune ce este normal astăzi? Cei ce au impresia că văd lucruri anormale sunt chiar ei anormali. Sau putiniști. Sau iliberali. Iar pentru ei nu există nici toleranță, nici înțelegere, nici Accept și nici MozaiQ. Și așa este normal.

Nu ne rămâne decât să sperăm că doamna Anderson va îmbrățișa necondinționat inițiativa "fără penali în funcții publice". Așa ar fi normal.

PS Pentru cei care vor să verifice afirmațiile de mai sus, click aici și aici.

Până nu demult, iarba era verde. Azi are un verde tradițional

Este căsătoria un drept? Discutabil. Drepturile pot fi doar individuale, dar căsătoria implică (deocamdată) două persoane. Mai cunoașteți vreun drept care se exercită în doi? Un drept bi-individual? Cum ar fi să votăm în grupuri de câte doi? De dragul demonstrației, să presupunem, însă, că este un drept. Atunci se pune întrebarea: ce este divorțul? Un răspuns pripit ar fi că divorțul este o renunțare voluntară la dreptul de a fi căsătorit. Dar dacă unul dintre parteneri nu vrea să divorțeze? În acest caz, dacă tratăm căsătoria ca pe un drept, putem spune că inițiatorul divorțului îi încalcă partenerului dreptul de a fi căsătorit. În fond, dacă libertatea este un drept și privarea de libertate este o infracțiune, atunci nu cumva privarea de căsătorie este tot o infracțiune - sau măcar o contravenție? Vom răspunde în cor că nu. De ce, însă? Pentru că știm că dreptul la libertate individuală primează în fața "dreptului" la căsătorie, ceea ce înseamnă că acesta din urmă este de fapt o expresie a primului. Și ce ne facem cu cei care vor să se căsătorească, dar nu-și găsesc partener? Le oferim unul din oficiu (precum un avocat)? Facem o agenție? O loterie a "partenerilor de viață"? Și dacă numărul participanților la loterie este impar, ce ne facem?

Este căsătoria un contract? La fel de discutabil. În primul rând, pentru că nu există clauze contractuale. Un contract vag (sau nescris) nu este contract - nu în fața legii, cel puțin. Să presupunem, însă, că este un contract pe termen nelimitat (sau cu înnoire zilnică). Revenind la exemplul anterior, cel al divorțului, ce facem dacă unul din parteneri respectă cu strictețe toate clauzele nescrise, dar celălalt partener vrea să pună capăt mariajului? Nu ar fi o încălcare grosolană a contractului? În acest caz, n-ar fi victima îndreptățită să sesizeze protecția consumatorului sau o agenție special creată pentru astfel de situații?

Este căsătoria expresia iubirii? Și mai discutabil. Poți să-ți iubești parinții și să-ți iubești copiii, dar n-ai voie să te căsătorești cu ei. În plus, la cununia civilă, soții nu sunt întrebați dacă se iubesc, deci iubirea este irelevantă. În plus, după cum știm, din punct de vedere istoric, căsătoria din iubire este ceva foarte... recent.

Dacă nu este reductibilă la un drept, un contract sau o expresie a afecțiunii, atunci ce este căsătoria? Simplu: o convenție - sau, dacă suntem anglofoni, a social construct. O convenție care antedatează statul și care, chit că a îmbrăcat diverse forme în diverse culturi și religii, a fost dintotdeauna între bărbați și femei (și nu între bărbați și între femei, ca să nu rămână loc de interpretare). Și, ca orice convenție, nu este rațională. Sunt homosexualii discriminați? Depinde. În viața de zi cu zi, da. Prin lege (chiar și în condițiile în care referendumul va avea succes)? Nu. Homosexualii au voie să se căsătorească în aceleași condiții precum heterosexualii. Nu au un paragraf separat în lege. Să mai dau un exemplu? Toată lumea are voie să traverseze strada. În realitate, nu putem să traversăm strada oricând și oriunde. Putem s-o facem doar prin anumite locuri și de cele mai multe ori trebuie să ne supunem unui aparat numit semafor. Legea spune - arbitrar - că nu avem voie să traversăm pe roșu. Putem spune despre cei care își doresc inversarea convenției (să traversăm pe roșu și să oprim la verde) că sunt discriminați de lege? Bănuiesc că nu. De fapt, există și persoane care sunt discriminate, mai precis cele care suferă de discromatopsie/daltonism, dar de ele nu ne pasă. Pentru ele încă nu s-a inventat dreptul să vadă în culori. Una peste alta, atât timp cât legea este aceeași pentru toată lumea, putem vorbi despre o mulțime de lucruri, dar nu despre discriminare.

Nu sunt avocatul din oficiu al familiei (nu folosesc epitetul "tradițională" deoarece nu există și un alt tip de familie), dar nu pot să nu mă întreb: de ce aliații "netradiționalilor" (spun aliații deoarece am auzit multe voci, dar nu și pe cele ale homosexualilor) și-ar dori un simulacru al "tradiționalului"? Este ca și cum un ateu și-ar dori să umble în straie de popă, un socialist ar tânji după un titlu nobiliar, iar un vegetarian și-ar dori să lucreze la abator. Nu ne place convenția din spatele denumirii de căsătorie? Suntem liberi să-i întoarcem spatele.

Articolul 48

Așadar, România se pregătește de referendum. De data aceasta, cu privire la definirea familiei. Articolul vizat din Constituție sună în felul următor:

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi [subl.m.], pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

Dacă facem o analiză strict literală a articolului redat mai sus, putem deduce următoarele:

1. Formularea "între soți", în lipsa unui numeral, poate fi interpretată inclusiv ca "între mai mulți soți". Așadar, Constituția permite poligamia.
2. Aceeași formulare ("între soți"), ținând cont de genul masculin al cuvântului soț, poate fi interpretată și ca "exlusiv între doi sau mai mulți bărbați".
3. Articolul nu conține nicio referință cu privire la vârsta minimă a "soților", lâsând astfel o portiță căsătoriilor între sau cu minori. Atât timp cât sunt liber consimțite, firește.

Așa se întâmplă când ne agățăm prea tare de litera și nu de spiritul Constituției. PSD își face un uriaș deserviciu sprijinind această inițiativă, mai ales în plan extern, unde oricum este extrem de șifonat (chiar dacă de multe ori pe nedrept și "din auzite"). Și, în fond, Constituția nu trebuie să fie un șir de interdicții, ci de drepturi. Articolul 48, deși prost formulat, inclusiv din punct de vedere formal (ca să dau un exemplu, care e diferența între educație și instruire?), e suficient. În același timp, chiar dacă referendumul va reuși și căsătoria va fi definită explicit ca între "un bărbat și o femeie", rămâne deschisă poarta parteneriatului civil. În loc să rămână în ochii multora  (mai ales "din afară") ca un partid reacționar, PSD - dacă ar fi avut o minimă viziune - ar fi fost mult mai câștigat dacă ar fi sprijinit parteneriatul civil. Și nu doar din calcul de imagine, ci pentru că așa este corect.

PS Am mai scris despre acest subiect aici.

Revista presei

Pentru că am avut câteva zile de absență, mă simt obligat să tratez la grămadă - și mai pe fugă - câteva din subiectele cărora, în mod normal, le-aș fi acordat ceva mai multa atenție.

1. Cristian Tudor Popescu este un iluzionist al drepturilor omului. Sub bagheta sa magică, răsar și dispar drepturi precum iepurii din pălărie. În ultimul său număr de iluzionism, Cristian Tudor Popescu se joacă cu votul "tradițional". Cum? Interzicând dreptul la vot al persoanelor care nu au bacalaureatul. Pentru că - știm cu toții! - din cauza lor a câștigat PSD-ul alegerile. Ceea ce uită Cristian Tudor Popescu - dar și bravii #rezistenți - este că, la ultimele alegeri (2016), PSD s-a clasat pe primul loc inclusiv în rândul persoanelor cu studii superioare. Ba chiar și în rândul studenților! Cu aceștia ce (ne) facem? Ce "drepturi" le oferim sau le retragem? La cât de inventiv se dovedește CTP, nu va dura mult și vom avea un răspuns și la aceste întrebări. Până atunci, însă, să ne amintim că același CTP este prietenul (nu înainte de a fi dușmanul înfocat al) familiei "netradiționale". Putem spune, deci, că CTP are o veste bună și una proastă pentru cuplurile de homosexuali fără bacalaureat: se pot căsători, dar își pierd dreptul de a vota. CTP a dat, CTP a luat...

2. David Goodall, despre care am scris aici, nu mai este printre noi. A plecat pe Oda bucuriei. Ceva îmi spune, totuși, că nu avem de ce să fim bucuroși.

3. Pedagog de școală nouă, Klaus Iohannis a renunțat la note și a trecut la calificative. Pe scurt, acuză guvernul PSD de diletantism. Poate așa stau lucrurile. Ceea ce mulți nu înțeleg, însă, este că democrația promite doar reprezentativitate, nu profesionalism. Poți să ai un guvern 100% diletant, dar 100% democratic. Să întrebăm, însă, care sunt calificările lui Klaus Iohannis pentru cea mai înaltă funcție în stat? Cea de profesor de fizică este suficientă? Sau de primar? Eu propun un alt răspuns: lecturile. Citez din "Pas cu pas":

Am luat mai rar Premiul I, mai mult II sau III, și mi-au plăcut cam toate materiile, și acelea "reale", și "umanioarele". Îmi aduc aminte că mă interesau foarte multe subiecte pe atunci și că a fost perioada în care mi-am descoperit, ca orice adolescent, pasiunea pe care mai târziu am transformat-o în profesie. Îmi mai amintesc că am citit enorm în perioada aceea. La fel și în studenție. Am citit tot ce am prins: mii de cărți. Și totuși, nu aș putea să spun despre una anume că mi-a schimbat traseul în viață [subl.m.].

Avem, deci, un președinte citit. Poate chiar cel mai citit. Domnul Iohannis nu spune exact câte mii de cărți a citit în studenție. Cu toate acestea, putem să facem niște deducții. Ce înseamnă mii în vorbirea populară? Cu siguranță mai mult de o mie. La fel de sigur mai mult de două (altfel am spune o mie jumătate, de exemplu). Eu propun să ne oprim la cifra rezonabilă de trei mii. Patru ani de facultate înseamnă 1461 de zile. 3000/1461 înseamnă un pic peste două cărți pe zi, zi de zi, timp de patru ani. Dacă domnul Iohannis avea o problemă într-una din zile și nu se putea dedica lecturii, în ziua următoare citea patru cărți ca să recupereze. Sau poate am fost rău. Poate domnul Iohannis a citit mii de cărți în adolescență și studenție. Cu alte cuvinte, s-ar dubla numărul anilor. Chiar și așa, tot înseamnă o carte pe zi, zi de zi, timp de opt lungi ani. Cu toate acestea, niciuna nu i-a schimbat traseul în viață...

4.  Amestecul rusesc în alegerile din Statele Unite devine tot mai clar. Apar și primele probe. Vorbim de niște ads atât de bine gândite, încât nicio minte nu va scăpa neafectată. Eu, personal, am devenit brusc trumpist după ce am parcurs acest articol din Ars Technica. Simt nevoia imperioasă să votez cu Trump. Mai mult, simt nevoia la fel de imperioasă să fac prozeliți - așa că redau anunțurile cu pricina:

Coaliția pentru Anticomunism

Domnul Cristian Ghinea a descoperit azi că este tradiționalist. Nu în materie de familie, că doar nu putem să-i punem la îndoială consecvența, ci în materie de anticomunism. În cuvintele dumnealui:

O atitudine stupidă a Preşedintelui Comisiei Europene, care participă la glorificarea celui care a pus bazele uneia dintre cele două ideologii criminale ale secolului trecut. Dictatura proletariatului, rolul conducător al sectei numite "partid", exterminarea oponenților - toate sunt de la Marx, ceea ce face marxismul o ideologie criminală în sine. În Vest să îi aduci omagii denotă ignoranță [sic]. În Est avem dreptul la memorie şi la respect față de suferințe. Juncker este Preşedinte pentru toată Uniunea Europeană. Reprezint cel mai pro-european partid din Parlamentul României şi pot afirma că e un moment ruşinos pentru UE. Mă aştept ca europarlamentarii români să protesteze. O gafă de proporții.

Cum sunt convins că domnul parlamentar USR l-a lecturat cu atenție pe Marx, n-o să mă aplec asupra concluziilor dumnealui, concluzii îmbrățișate cvasiunanim cam de tot electoratul din România (bine alimentat de tradiționalii formatori de opinie de la noi), indiferent că votează PSD, USR sau nu votează deloc. Altceva mi-a atras atenția, anume asumarea unei proto-identități est-europene. Noi, cei din Est, știm mai bine cum e cu comunismul. Cine ar putea să fie acești nenumiți estici? Prin excludere, bănuiesc că Ungaria și Polonia, cele două țări campioane la "iliberalism" (dar, ca un făcut, și la anticomunism, suficient cât să-i scurtcircuiteze pe proto-centriștii de la noi), devenite un fel de sperietoare pentru "liberalii" de pretutideni. Pare-se că avem chiar dreptul la memorie, iar vestul denotă ignoranță. Mă blochez. Est, drepturi, ignoranță occidentală? Oare hackerii lui Viktor Orbán i-au spart contul de facebook al domnului Cristian Ghinea? Sau Coaliția pentru Familie?

Nu, se pare că postarea domnului Ghinea este autentică, așa că nu putem decât să tragem concluzia că anticomunismul tradițional (cel cu ciuma roșie / die rote pest) este... sfânt. Autorul chiar îi îndeamnă pe europarlamentarii români să protesteze împotriva "gafei de proporții". Îi asigur pe cei din urmă că vor găsi sprijin și la colegii unguri și polonezi. Poate împreună vor reuși să cimenteze o Coaliție pentru Anticomunism. Să nu-i lăsăm pe vestici să ne calce în picioare tradițiile! Iar în ceea ce-l privește pe Karl Marx, un tradițional piei, drace! Doar nu se compară "Das Kapital" cu "Eu votez DNA!"...

"Familia tradițională" este un pleonasm

Câteodată sunt invidios pe oamenii din jurul meu. Oare cum o fi să te trezești dimineața, să ieși pe stradă, să te uiți în jurul tău și să-ți spui că lumea e aproape perfectă și că marile probleme ale planetei sunt Dragnea și al său PSD, Vladimir Putin, Viktor Orbán și "familia tradițională"? Și că, în rest, lucrurile sunt, în linii mari, așa cum trebuie să fie? Trebuie să fie reconfortant, pe de o parte, și teribil de frustrant, pe de altă parte. Să fii la o aruncătură de băț de Utopie și totuși să n-o atingi din cauza celor patru piedici majore enumerate mai sus trebuie să fie ceva foarte chinuitor... Alții (cu pielea mai închisă) mor de foame? Să le fie de bine, oricum sunt prea mulți! Sunt bombardate țări? Trebuie să fie o explicație rațională! Jeff Bezos a câștigat prin muncă grea în 24 de ani cam cât ar fi câștigat un angajat pe salariul minim din România în 35.000.000 de ani ? Meritocrație!

Dacă, direct sau indirect, am mai discutat primele trei piedici în calea spre Utopie, acum mă voi opri asupra ultimei, "familia tradițională". Pentru că, nu cu mult timp în urmă (știu și data), m-am dus la culcare într-o Românie homofobă, iar a doua zi m-am trezit într-o Românie ultra-progresistă. Un pic ca în Twilight Zone - și încă nu-mi revin din buimăceală. Când un personaj precum Cristian Tudor Popescu te face să te simți conservator, ceva nu e în regulă. Citind despre ultima sa "ieșire" împotriva "familiei tradiționale", aproape că m-am dus la fereastră să mă asigur că nu plouă cu broaște sau că nu are loc o invazie de lăcuste sau cine știe ce altă urgie biblică. Dar nu, afară-i soare și frumos, iar oamenii nu sunt plini de buboaie. Aparent, lumea este cum o știu. Cu toate astea, memoria nu-mi dă pace. Pentru că știam că vajnicul luptător împotriva political correctness-ului obișnuia să tune și să fulgere împotriva homosexualilor, am dat o căutare pe google și, firește, am și găsit ceva. Nu voi reda citate largi (îi las pe cititori să "savureze" opera cetepiană în deplinătatea ei), dar voi rezuma spunând că vechiul CTP asemăna homosexualitatea cu necrofilia, zoofilia și pygmalionismul (o mostră: "Nu numai ca pederaștii și lesbienele trebuie lăsați în legea lor, să se pipăie și să se lingă în văzul lumii, dar trebuie să fim democrați și toleranți până la capăt, nu pe porțiuni. Mai sunt și alte minorități sexuale care suferă din pricină că nu sunt înțelese de societate. Necrofilii, de exemplu, cei care fac amor cu cadavre, ei cum să-și trăiască pasiunea vieții când nu au acces neîngrădit în cimitire?"). Noul CTP, însă, câtuși de puțin supărat pe vechiul CTP și etern încrezător în puterile sale intelectuale, nu ezită să-i eticheteze pe cei care nu-i îmbrățișează noile păreri, adică inclusiv pe vechiul CTP, drept "handicapați mintal" (minutul 12 al înregistrării video).

Așadar, în cine să avem încredere? În vechiul CTP, varianta prea tradițională (prea bun, prea ca la țară!) sau în noul CTP (rebranduit)? Aș spune că în nici unul. Pentru că familia este tradițională prin definiție. Familia (monogamă, poligamă sau de altă natură) antedatează (cu mult!) apariția statelor și a codurilor civile. Când vorbim de Europa sau, cum ne place să spunem, de Occident, familia nu poate fi separată de creștinism. Dacă suntem oripilați de poligamie sau de incest, asta nu este pentru că așa au descoperit savanții ieri sau alaltăieri sau pentru că așa am fost învățați la școală, ci pentru că, din punct de vedere cultural, avem două mii de ani în spate în care religia (care, în cazul Occidentului, s-a întâmplat să fie creștinismul) ne-a băgat bine în cap că aceste lucruri sunt interzise. Dacă nu mâncăm câini, pisici, cai sau șobolani, tot creștinismul este responsabil. Ne place sau nu, așa se prezintă lucrurile. Până și Richard Dawkins, cel mai citabil dintre atei (mai ales de către cei care nu vor să fie acuzați de erezii politice), recunoaște că este un "creștin laic". Și chiar și Karl Marx, cel care vedea în creștinism "opiumul popoarelor", spunea că familia este "celula de bază a societății", ceea ce îmi pare o dovadă incontestabilă de tradiționalism involuntar (de inspirație religioasă). Ce legătură au toate aceste lucruri cu dreptul la căsătorie al homosexualilor - sau cu "familia netradițională", cum le place unora să spună? Simplu: "familia netradițională" nu este decât o imitație a "familiei tradiționale" de inspirație creștină. În fond, putem accepta "familia netradițională" în limite foarte precise, cea mai importantă fiind aceea de cuplu - sau de monogamie. Dar, dacă tot suntem netradiționaliști, de ce nu poligamie? Există vreun studiu științific care să dovedească neajunsurile poligamiei? În fond, avem de-a face cu consenting adults. Nu prea știm de ce, dar simțim (oare de ce?) că asta ar fi un pic prea mult. Așadar, suntem netradiționaliști, dar cu condițiuni: netradiționalii să se poarte precum tradiționalii. Cei mai fanatici vor spune da și poligamiei, pornind tot de la argumentul consenting adults. Acestora le-aș răspunde că societatea are talentul să interzică multe lucruri, consimțământul fiind adesea considerat insuficient. Ca să dau un exemplu exagerat, îmi vine în cap povestea canibalului din Germania, cel care a găsit o victimă care și-a dat consimțământul de a fi tranșat și consumat. Societății nu prea i-a păsat de consimțământul respectivului, așa cum nu-i pasă nici de cei care vor neapărat să le fie amputat un membru de dragul esteticii. Trăim în primul rând sub un cod cultural, înaintea celui juridic (care, de multe ori, este oglinda primului). Iar în cazul Occidentului, acel cod cultural este de inspirație creștină. Cultural, căsătoria a fost întotdeauna între un bărbat și o femeie. Extinderea prin forță a "familiei tradiționale" echivalează cu un decret care ar spune că, de mâine, verdele nu înseamnă doar verde, ci și roșu.

Mai există și argumentul că membrii "familiei tradiționale" au un statut juridic privilegiat în raport cu ceilalți (probleme de succesiune etc.). Probabil că așa stau lucrurile. Cu toate acestea, extinderea "familiei tradiționale" asupra cuplurilor de homosexuali nu reprezintă o îndreptare a acestei situații, din simplul motiv că întotdeauna vor exista și cupluri necăsătorite, dar și celibatari (indiferent de orientarea lor sexuală). Cu alte cuvinte, dacă vrem neapărat să mergem pe o astfel de interpretare, este inevitabil că vor exista persoane discriminate de lege. Și atunci ce e de făcut? Facem căsătoria obligatorie? Creăm o agenție care să găsească parteneri celor care nu au și o instituție care să-i căsătorească cu forța pe cei care au? Ce ne facem dacă populația are un număr impar?

Închei cu o glumă. Dacă tot demersul cu "familia netradițională" este de dragul egalității (temă la care țin foarte mult), propun desființarea "familiei tradiționale". Ca în cazul certificatelor de revoluționar. Cum e mai simplu, să-i facem revoluționari aproape pe toți (ca sa fim aproape egali?) sau să renunțăm complet la ele? Dar nu, firește că demersul nu are de-a face cu egalitatea. Totul este un fashion statement anti-PSD, iar ziua de naștere a României ultra-progresiste (acea noapte de care vorbeam la început) este ziua de 11 decembrie 2016, când, subit, toți homofobii de serviciu au devenit inamicii "familiei tradiționale" (urmând exemplul "vizionarului" CTP, care, într-un moment de inspirație, și-a mutat bagajele dintr-o barcă în alta cu câteva luni înainte de alegeri). Dacă PSD-ul ar fi avut "inteligența" să-și imite omologii occidentali, azi nu ne-am fi delectat cu noul CTP, iar #rezistenții ar fi aderat fără rest la cartea de vizită a lui H.R. Patapievici: "alb, român, creștin ortodox și heterosexual". Noroc cu PSD că #rezistenții și-au descoperit identitatea europeană... În rest, totul e perfect. Ca în South Park: "Bombs are flying / People are dying / Children are crying / Politicians are lying too". But I'm super...