Homofobi versus homofobi

"Bombo, Bombo, tu ne duci în Congo". Sloganul care a făcut valuri în cercurile proto-#rezist din 2004. Știm cine este Bombo(nel) și știm la fel de bine ce insinuare se ascunde în spatele acestei "porecle" savurate de soborul de intelectuali care azi predică împotriva "familiei tradiționale". A protestat cineva împotriva subtextului homofob din spatele ei? Nu-mi aduc aminte. Găselnița cu "Bombo" era da bomb. Un fel Gangnam Style național. Rimele și memele erau inepuizabile. Distanță nu s-a luat nici măcar când Vadim Tudor făcea următoarele "acuzații":

Adrian Năstase - un bolnav periculos, protagonist al mai multor casete video, în care apare participant activ (de fapt, pasiv) la orgii homosexuale. Una e filmată la un club de pederaşti din Anglia, unde Bombonel se hârjoneşte cu mai mulţi hăndrălăi, toţi în pielea goală, dar el consumă şi cocaină. Alta e filmată în România şi îl arată pe prim-ministru într-o partidă de sex oral şi anal cu Eugen Bejenariu, secretarul general al Guvernului. La un moment dat, a telefonat soţia premierului, dar acesta a repezit-o: «Nu pot vorbi acum, sunt în şedinţă de Guvern!

Timpul a trecut, Bombo a ajuns la închisoare (a urmat valul de glume cu "scăpatul săpunului") și iată-ne în ajunul referendumului privind definirea "familiei". Și ce constatăm? Că oamenii care mustăceau la glumele cu Bombo sunt azi pentru boicot. Până și Andrei Pleșu, cel care, în 2017, într-un acces de "political correctness", decreta zeflemitor că e "dreptul oricui să facă ce vrea cu curul lui" (sursa: Mihai Iovănel), s-a hotărât să boicoteze. Ba chiar e îmbufnat că homofobii îi folosesc textele homofobe. Iar lista convertiților, cu aerul unor misionari neînțeleși de barbari, este lungă. Și, mai nou, au găsit argumentul imbatabil: boicotați, altfel vom ajunge precum Rusia lui Putin (arză-l-ar focul):

A devenit transparentă dispoziția politicienilor de a merge până la capăt în atentatul lor asupra democrației, în scopul de a institui un tip de oligarhie autoritară cu accente teocratice, similar celui din Rusia.

Cum se explică această stare de fapt? În mare, ecuația e simplă. Pe cine urâm mai mult, pe PSD sau pe homosexuali? Odată clarificat clasamentul, vom ști dacă vom boicota sau nu. Aceasta este esența campaniei pro-boicot. Nu este un boicot de dragul democrației și al toleranței, de dragul Europei, ci un vot anti-PSD, în care indecișii vor fi asimilați taberei nu (nu-PSD, mai precis). Și ce facem cu homosexualii care sunt împotriva căsătoriei între persoane de același sex, pentru că există și așa ceva? La naiba cu ei, doar nu ne punem la mintea unor pederaști putiniști-dughiniști.

Înjurătura care îi unește

E un lucru bine știut că Stalin detesta Ohrana (poliția secretă țaristă). Acest fapt nu l-a împiedicat, însă, să creeze cea mai temută poliție politică, NKVD-ul. De fapt, regimul de teroare instituit de Stalin a fost clădit pe fundațiile țarismului. Până și Gulagul, simbolul represiunii staliniste, n-a făcut altceva decât să continue Katorga țaristă. Și nu este singura asemănare. În fond, una din primele griji ale bolșevicilor a fost refacerea imperiului, cel puțin din punct de vedere teritorial. Ceea ce înseamnă că, simplificând, anti-țaristul Stalin a devenit, ca o ironie a istoriei dar și a soartei, țarist. Cu alte cuvinte, a fi anti-x nu reprezintă câtuși de puțin o garanție că nu ai nimic în comun cu x.

Acestea fiind spuse, întreb: poți să fii anti-PRM cu metode PRM-iste? Intelectualii noștri "de marcă" - alături de participanții la protestele ultimilor ani - țin să demonstreze că da. Deși întotdeauna critici cu PRM și cu Corneliu Vadim Tudor, limbajul și tehnicile utilizate de aceștia seamănă izbitor cu cele brevetate de CVT. Trec în revistă câteva din asemănările de discurs:

1. Justițiarismul. Cu ce a rămas Vadim Tudor în memoria colectivă? Fără îndoială, cu obsesia pentru "justiție". Vâzând peste tot "mafia" (ca marcă înregistrată cu accentul nu pe primul a, ci pe i), Vadim Tudor promitea că va conduce țara cu mitraliera. Dar nu doar Vadim Tudor vedea "mafia" peste tot, ci și distinsul filosof și patron al Humanitas, Gabriel Liiceanu, cel care, într-un moment de mare inspirație - dar și ca un omagiu involuntar adus tribunului -, și-a intitulat un articol în felul următor: "Răul României de azi: o mafie camuflată în partid". Să trecem, însă, de la "mafie" la "pușcărie", un alt cuvânt preferat al lui CVT. La alegerile europarlamentare din 2009, sloganul personal al lui Vadim Tudor (diferit de cel al partidului) suna așa: "Hoților, bandiților, ce-ați făcut cu țara noastră? Pușcăria vă manâncă!". O asemănare izbitoare cu sloganurile din Piața Victoriei. Pasiunea pentru "pușcărie" e atât de mare, încât același Gabriel Liiceanu se oferea să facă el pușcărie în locul lui Liviu Dragnea.

2. Mania pentru porecle și invective. Poreclele la români au o veche tradiție. Cu toate acestea, cel care a transformat porecla în armă politică a fost, fără îndoială, CVT. Câteva exemple: Țapul (Emil Constantinescu), Frankenstein (Theodor Stolojan), Mihai Bâl-Bâl (Regele Mihai), Bătrâna Șandrama Stalinistă (Ion Iliescu), Bombonel (Adrian Năstase), Purcica (Alina Mungiu), Chiorul (Traian Băsescu), Ardei Umplut (Ion Cristoiu) etc., etc. (pentru o recapitulare a invectivelor, vezi aici). Aceeași manie a poreclelor poate fi găsită azi în cercurile #rezist, astfel: Livache, Daddy, Pablito, Volguța (fostă membră PRM despre care anti-PRM-istul Andrei Pleșu, dorind parcă să demonstreze că umorul PRM-ist îi este aproape de suflet, scria recent că este - citez - "o filoloagă dezvirginată politic de Vadim Tudor"), Abramburica, Duamna, Teleor-man, Teleor-woman, Veorica, Pavianul cu Mantie etc. etc. Nici la capitolul invective cercurile #rezist nu stau mai slab. Redau câteva marca Vladimir Tismăneanu: "puroiul pesedist", "scroafa" (Dăncilă), "infama analfabetă" (Dăncilă), "ciuma, holera si lepra" (Dragnea, Dăncilă și Tăriceanu) etc.

3. Atacul la persoană. CVT excela la atacuri murdare în care argumentele erau întotdeauna înlocuite cu umor pornografic. Același lucru îl găsim inclusiv în ultimul număr al Dilemei Vechi, care găzduiește un articol intitulat "Lui Dragnea îi este frică de dentist", insoțit de dovada fotografică concludentă. Conform neînfricatei autoare, care nu se teme de dentiști, dar nici de penibil, Liviu Dragnea nu suferă doar de algofobie, ci și de... muiefobie. Și așa ajungem la sloganul verii (așa cum a fost numit cu multă afecțiune de către jurnaliștii de la Hotnews.ro), care este întruchiparea limbajului revistei România Mare. Slogan îmbrățișat - sau măcar aprobat discret - de toată lumea bună, inclusiv de Gabriel Liiceanu cu al său text "Înjurătura care ne unește". Care îi unește cu Vadim Tudor, aș adăuga eu.

4. Versificație. Ne aducem aminte de poezioarele lui Vadim și nu are rost să revenim asupra lor. Cu Vadim ieșit de pe scenă, pare-se că alți versificatori vor să-i ia locul. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu, autorul acestor stihuri alese: "Caligula Imperator/Și-a făcut calul senator/Petru Groza, mai sinistru/Și-a făcut boul ministru/Iară Nicu, mai galant/Și-a făcut iapa savant/Daddy Dragnea pișicher/Și-a facut oaia premier...". Alt exemplu, din aceeași peniță: "Gunoaiele: Dăncilă și Nicolai/Au dat azi cu mucii-n ceai/Nicolai și cu Dăncilă/Ne provoacă numai silă...".

Așa cum ne invață teoria lui Darwin, odată ce o specie a dispărut, altele se grăbesc să-i ia locul în ecosistem. Dispariția fizică a lui Vadim Tudor a lăsat un loc liber, loc preluat imediat de intelectualii noștri care se autointitulează democrați. A fi anti-Dragnea de pe pozițiile și cu limbajul lui Vadim Tudor nu anunță nimic bun. Și nu, nici gluma cu Teleormanul nu mai merge. Pentru că cei care o folosesc (de la Andrei Pleșu, în nenumărate texte,  până la Vintilă Mihăilescu) nu fac decât să-l plagieze pe Vadim, care afirma următoarele: "Flăcăul ăsta din Teleorman, cu frâna de muci sub nas, a ajuns să conducă România". Dacă Vadim Tudor ar fi înregistrat "gluma" la OSIM, moștenitorii lui ar fi fost milionari.