Departamentul Virale și Share-uibile (DVSh) al USRplusPLUS

Domnul Dacian Cioloș face muncă de voluntariat pentru propriul său partid. Aflându-se absolut întâmplător la lipit afișe electorale în Alexandria, județul Teleorman, și purtând absolut întâmplător un microfon fără fir, la rându-i ascuns absolut întâmplător sub hăinuța de voluntar USRplusPLUS, Dacian Cioloș este hărțuit de un reprezentant al poliției locale (știrea integrală aici). Între polițist și domnul fost prim-ministru are loc un schimb de replici demne de un banc ("Dacian și milițianul teleormănean"), dialog rezumat de către unul din cititorii HotNews în felul următor:

Polițistul: "Salut, eu sunt prost."
Cioloș: ".....și?"
Polițistul: "Aaa, nu, atâta, voiam sa stiți ca sunt prost."

Ceea ce cititorii HotNews nu realizează, însă, este că domnul Dacian Cioloș are o predispoziție pentru asemenea întâmplări deloc întâmplătoare (am mai scris aici despre această calitate a domniei sale). Să analizăm, însă, înregistrarea video (disponibilă aici).

Istoria ilustrată a unui selfie

Pare-se că domnul Dacian Cioloș este un subiect inepuizabil. Ieșit fără nici cea mai mică zgârietură din ambuscada pregătită de abilul "vânător de securiști" Marius Oprea (pe când un muzeu cinegetic?), Dacian Cioloș este tot mai încrezător că stofa din care este alcătuit este absolutamente neșifonabilă. Și nu se înșală. Pentru că, dacă altfel ar fi stat lucrurile, ultima ieșire publică a domnului Cioloș l-ar fi șifonat și decolorat atât de tare încât nici cea mai performantă stație de călcat și nici cel mai grozav detergent nu i-ar fi redat lustrul de altă dată.

Acum câteva zile, fostul comisar european pentru agricultură Dacian Cioloș a ieșit la cules de semnături în Roșiorii de Vede, județul Telorman ("fieful" știm-noi-cui). Nu știm cât de bogată a fost recolta - și nici măcar nu este important. De ce? Pentru că actorul Dacian Cioloș nu s-a deplasat pentru cele câteva semnături de teleormăneni (atât de îndrăgiți de spiritele treze ale nației), ci pentru o mică punere în scenă. Pe scurt, domnul Cioloș avea urgentă nevoie de niște "simpatizanți PSD" care să posede un număr de "calități", pe cât de rare, pe atât de contradictorii: (1) să fie suficient de neinformați/dezinformați pentru ca oricărui simpatizant USR plus PLUS să i se confirme prejudecățile cu privire la votanții PSD, (2) să nu bruieze procesiunea (decât atunci când trebuie), (3) să pună într-o manieră suspect de civilizată exact acele întrebări pe care Dacian Cioloș și-ar fi dorit să le primească, (4) să fie suficient de maleabili pentru punctul culminant al mult-plănuitei virale (vom vedea care) și (5) să fie ușor de convertit la userismplusplusism. Cum timpul a fost scurt, iar calitățile enumerate greu de întrunit, producătorii de meme și virale din staff-ul domnului Cioloș s-au văzut nevoiți să improvizeze. Soluția găsită? Mai mulți oameni din USR plus Plus vor juca rolul PSD-iștilor ignoranți. Să vedem desfășurarea.

99 la sută inspirație și 1 la sută transpirație

Suntem experți în a avea câte un exemplar mic din orice. Avem un mic Arc de Triumf, un mic Turn Eiffel, un mic Paris, ba chiar și un foarte mic... Titulescu. De ce n-am avea și un mic Simon Wiesenthal, dar nu în varianta de vânător de naziști, ci de securiști? Istoricul Marius Oprea tânjește de mult după acest titlu, iar ultima sa ambuscadă, în care au căzut secerați Dacian Cioloș și fondatorii PLUS, pare să-i confirme colosalul talent la luat scalpuri de securiști. Lucrurile sunt, însă, un pic mai complicate. Pentru că, în cazul ultimei victorii a "vânătorului de securiști" Marius Oprea, nu avem de-a face cu 99 la sută transpirație și 1 la sută inspirație, ci mai degrabă cu reversul. Iar inspirația nu a venit de la sine, ci dintr-o postare obscură de pe acest blog. Așa că, dacă tot trăim într-o epocă în care ni se spune că putem deveni orice atât timp cât ne dorim cu adevărat, vă prezint cum puteți deveni "vânători de securiști" în trei pași simpli.

Pasul nr. 1
Hoinărit pe bloguri mai mult sau mai puțin obscure în căutarea "inspirației". În cazul de față, domnul Marius Oprea a identificat o cantitate mare de "inspirație" în postarea intitulată "Cioloș plus Iordache = PLUS (și nu Ciordache)" din 18 decembrie 2018.

Pasul nr. 2
Preluarea "inspirației" cu copy/paste și, în paralel cu garnisirea cu câteva informații noi, mutilarea ei pentru a fi mai greu de recunoscut. Concomitent, inserarea sinelui în poveste pentru un plus de dramă. Rezultatul? Fix la o lună de la postarea de pe acest blog, mai precis pe 18 ianuarie 2019, Marius Oprea "detonează bomba": "Eminența cenușie din spatele partidului lui Dacian Cioloș este ANCHETATORUL meu de la Securitate". Din nefericire pentru Marius Oprea, nu avem nevoie de lămpi cu ultra-violete și nici de analize prin spectrometrie pentru a detecta sursa "inspirației". Îmi permit, așadar, să dau câteva exemple:

Fragment din postarea de pe "tema-contratema"

Fragment din articolul domnului Marius Oprea

sau

Fragment din postarea de pe "tema-contratema"

Fragment din articolul domnului Marius Oprea

sau

Fragment din postarea de pe "tema-contratema". Deși între ghilimele, metafora "mame surogat" îmi aparține.

Fragment din articolul domnului Marius Oprea. Greu de imaginat că doi autori găsesc aceeași metaforă.

sau

Fragment din postarea de pe "tema-contratema". Atenție la formularea "un oarecare Adrian Iordache"

Fragment din articolul domnului Marius Oprea. Atenție la formularea "un oarecare Adrian Iordache"

Pasul nr.3
Culesul de scalpuri și de lauri (putem să le zicem "scalauri", dacă tot se poartă portmanteau-urile).

Aceștia sunt pașii. Este o rețetă simplă, trebuie să recunoașteți. Două linguri mari de "inspirație", o linguriță de ficțiune și mult, mult... aplomb (ca să nu-l numesc altfel). De ce și ficțiune? Pentru că domnul Marius Oprea recunoaște că, de fapt, nu Alexandru Iordache l-a anchetat personal:

Prietenii dvs. anchetați cu violență de acest securist securistă [sic!], Caius Dobrescu şi Sorin Matei, ce v-au spus când au aflat dezvăluirea dvs.?

Ei au văzut fotografia lui Iordache și mi-au spus că nu-și aduc aminte că ar fi arătat așa. Într-adevăr, și eu îmi amintesc bine că "maiorul Alexandru" avea ochi albaștri. Este posibil ca acela care ni se recomanda nouă drept "maiorul Alexandru" (și care se purta "părintește" cu noi, spre deosebire de subordonați) să fi fost altă persoană, dar eu am aflat de la un fost ofițer de Securitate că numele celui care a coordonat ancheta la "nivelul superior" a fost Alexandru Iordache.

Să ne aducem aminte cum suna titlul articolului semnat de Marius Oprea? "Eminența cenușie din spatele partidului lui Dacian Cioloș este ANCHETATORUL meu de la Securitate", iar majusculele aparțin autorului. Așadar, lingurița de ficțiune este vizibilă încă din titlu. Cum era replica pe cât de celebră pe atât de iritantă din Filantropica? Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană? Ei bine, domnul Marius Oprea a spus o poveste pentru "impact maxim". Chiar dacă bazată pe fapte reale și "inspirată" dintr-o postare de pe acest blog, tot poveste rămâne. Să curgă scalaurii!

PS Pentru cei amatori de picanterii, pe 19 ianuarie 2019, adică la nici 24 de ore de la "marea demascare", l-am contactat pe domnul Marius Oprea pentru a-i semnala, în cel mai politicos mod cu putință, că s-ar fi impus citarea postării mele, din moment ce, fără urmă de îndoială, aceasta a servit drept fundație pentru articolul semnat de domnia sa. Răspunsul, însă, nu a sosit nici până astăzi. Micul nostru Simon Wiesenthal s-a dovedit mai degrabă un mic Buffy, vânătorul de vampiri securiști.

Straniul caz al domnului Dacian Cioloș

Ascensiunea lui Dacian Cioloș îl contrazice pe Arhimede cu a sa lege.  Pentru că forța cu care Dacian Cioloș a fost propulsat, de jos în sus, în fluidul politicii autohtone a depășit cu mult greutatea volumului de fluid dislocat de către plăpândul nostru fost prim-ministru. Abilitățile sale tehnocratice îi fac să se încline respectuos până și pe cei mai inveterați corupți ai nației. Printre aceștia din urmă numărându-se, de exemplu, domnul Călin Popescu Tăriceanu, cel care - dacă vrem să fim corecți - ar merita ceva mai mult respect din partea cercurilor #rezist. Pentru că, indiferent de părerea pe care o avem despre Călin Popescu Tăriceanu, nu putem să nu observăm că n-a avut un extraordinar fler. Cu un ochi de impresar (mai ceva decât al lui Brian Epstein), "penalul" domn Tăriceanu a lansat carierele multor politicieni corupțofobi și corupțofagi, printre care Monica Macovei, Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu și, cu voia dumneavoastră, Dacian Cioloș. Politicieni care, în perioada 2004-2008, nu aveau nicio problemă să stea la aceeași masă cu oameni precum Adriean Videanu, George Copos, Gheorghe Pogea sau Radu Berceanu, dar care azi nu mai pot locui nici măcar pe aceeași planetă cu foștii lor colegi și cu atât mai puțin cu fostul lor șef, pe care l-ar oferi urgent drept ofrandă zeilor anticorupției.

În aceste condiții, se pune întrebarea firească: cum un "corupt" de talia lui Călin Popescu Tăriceanu a putut să-i aducă în prim-planul politicii autohtone pe niște oameni atât de curați, printre care necunoscutul, dar promițătorul "independent" Dacian Cioloș? Și cum se face că nu doar "penalul" Călin Popescu Tăriceanu s-a lăsat îmblânzit de cântecul de sirenă al tehnocrației independente, dar și liberalul Dan Radu Rușanu, care a anunțat că nu este câtuși de puțin interesat de postul vacant de la agricultură?

Ce să mai, domnul Cioloș are ceva. Cum ar spune americanii, a certain je ne sais quoi. Le-a căzut cu tronc până și ursitoarelor, care ursit-au cu generozitate. Oriunde își face domnul Cioloș apariția, oamenii se înclină cu respect, clientela de partid nu mai dorește posturi de ministru, anonimii cu SUV-uri călcători de polițiști fondează partide pe care i le fac cadou (cu fundă), ambasadele îi laudă alegerile vestimentare. Cu toate acestea, zilele acestea se împlinesc doi ani de când Dacian Cioloș este șomer. Oare cât o să mai țină această nefirească stare de fapt?

PS Spuneam că domnul Tăriceanu merită mai multă apreciere din partea cercurilor #rezist. Dacă nu pentru numiririle sale, măcar pentru măsurile sale economice devenite sacrosancte pentru nemulțumiții României: cota unică de impozitare, pilonul II de pensii etc.

Cioloș plus Iordache = PLUS (și nu Ciordache)

În sfârșit, domnul Dacian Cioloș are partid. Nu l-a fondat dumnealui (pesemne anticorupția, pro-europenismul și shoppingul de căciuli suedeze sunt activități foarte cronofage), dar, pentru că a fost cuminte (și ascultător) tot anul, l-a primit cadou. Cine sunt binefăcătorii cu prea mult timp liber, lux pe care primul tehnocrat al țării nu și-l permite? "Colegi de-ai noştri care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi, dar care vor să dea o mână de ajutor", a declarat fostul premier. Că oamenii respectivi împărtășesc aceleași valori și aceleași principii, nu avem motive să ne îndoim. Dar anonimi nu sunt. Pentru că, la o căutare rapidă pe google (care nu durează mai mult decât o comandă de căciulă Fjällräven), domnul Dacian Cioloș ar fi descoperit niște detalii nu tocmai încurajatoare în ceea ce-i privește pe bunii noștri voluntari.

Conform presei, cele trei "mame surogat" ale PLUS sunt Iulia Iordache, Raluca Florina Daneş şi Adrian Alexandru Iordache, ultimii doi fiind amploaiați ai firmei de avocatură Iordache Partners. Cum era ușor de dedus, lucru confirmat inclusiv de presa prietenă, Iulia Iordache este soția lui Alexandru Adrian Iordache, ceea ce înseamnă că doi din cei trei fondatori ai PLUS sunt soț-soție, iar toți trei lucrează pentru aceeași firmă. Înregistratul de partide trebuie să fie una din activitățile pro bono ale avocaților noștri, dar să nu anticipăm.

Să revenim, însă, la misterioasa familie Iordache. Cine va avea curiozitatea să intre pe site-ul Iordache Partners (vezi aici) va avea surpriza să descopere că Alexandru Adrian Iordache nu este singurul Iordache de la Iordache Partners, ci mai degrabă juniorul (la propriu și la figurat) firmei, seniorul - și fondatorul - fiind Alexandru Iordache.

Iordache-tatăl

Iordache-fiul, fondator al PLUS

Dacă ne oprim o secundă asupra descrierii de la Iordache-tatăl, aflăm că, înaintea admiterii în barou în 1992, a lucrat în "law enforcement", fiind familiarizat cu "ambele tabere ale baricadei". O exprimare eufemistică, dar nu departe de adevăr. Pentru că Alexandru Iordache, conform presei de la sfârșitul anilor '90 și început de anii 2000, a avut legături strânse cu SRI și a fost consilier al generalului Toma Zaharia, unul din personajele cheie în scandalului legat de traficul de țigări (pentru alte articole despre acest subiect, aici și aici). Cu alte cuvinte, domnul avocat de azi este domnul infractor de ieri, dar asta nu pare să-l deranjeze pe fostul cotizant la Vatra Românească transformat în tehnocrat transformat în politician purtător de căciulă Fjällräven.

Cum blogurile nu sunt, insă, instanțe de judecată, să trecem cu vederea aventurile lui Iordache-tatăl în contrabanda cu țigări. În fond, nu dumnealui a înființat PLUS, ci fiul său, Adrian Iordache. Ce informații găsim pe google despre acesta din urmă? În 2001, presa relata că un oarecare Adrian Iordache, un șofer de 23 ani posesor al unui modest "jeep" Mitsubishi Pajero cu numărul B-35-PAJ (de la Pajero, nu de la paj), l-a accidentat pe polițistul Leon Stoica în stațiunea Mamaia. O coincidență de nume? Să fie oare alt Adrian Iordache și nu viitorul fondator al PLUS? Conform autorilor articolului, se pare că nu. Vorbim de acel Adrian Iordache și nu de altcineva:

Pentru scoaterea soferului basma curata tatal sau face mari presiuni. Adrian Iordache e din Bucuresti, fiul avocatului Alexandru Iordache, si fratele lui Mircea Iordache, implicat in traficul de tigari desfasurat prin firma Mas Med, unde statul a fost prejudiciat cu peste 80 de miliarde lei. Asa cum l-a ajutat pe fiul cel mare sa scape basma curata, asa incearca acum avocatul sa netezeasca situatia fiului care l-a lovit pe politist. Iordache senior a intervenit prompt la autoritatile constantene, care, din nu stim ce motive, l-a prezentat drept parlamentar. Adrian isi face studiile in strainatate si sta mai mult prin Canada si Franta, unde, daca ar fi lovit un politist, taticul n-ar fi putut interveni, chiar daca e fost militian.

Cum în 2001 România nu avea justiția de azi, Adrian Iordache a scăpat neatins de justiția neindependentă. Din vina cui? Din vina Rodicăi Stănoiu și a lui Adrian Năstase, presupunem. O traumă pe care familia Iordache nu poate s-o depășească.

PS L-am menționat în această postare pe generalul Toma Zaharia. Oare să fie încă o coincidență de nume că un membru al echipei de la Iordache Partners este o oarecare Antonia Zaharia? Sau că Sorin Boldi, "special counsel" la Iordache Partners, are exact același nume cu unul din membrii consiliului de administrație de la SAI Muntenia, societatea care administrează SIF Muntenia?

Fjällräven

Citeste mai mult: adev.ro/pbe4ry

Fjällräven

Citeste mai mult: adev.ro/pbe4ry

Colegi de-ai noştri care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi, dar care vor să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic

Citeste mai mult: adev.ro/pjsatn

Investitorii asistați

Dacă un investitor ar deschide o uzină de produse x și ar produce 10 bucăți x, ar fi normal să-și amortizeze întreaga investiție și să scoată și (un mic) profit? Dacă ne luăm după Airbus, răspunsul ar fi un răsunător da.

Pe 13 septembrie 2016, premierul de atunci, Dacian Cioloș, împreună cu președintele francez François Hollande, inaugurau la Ghimbav o uzină de asamblare a elicopterelor Airbus H215. Conform cifrelor vehiculate în presă, investiția grupului Airbus se ridicase la "51,7 milioane de euro, din care 15,5 milioane de euro în infrastructură", beneficiind și de un ajutor de stat din partea guvernului României în valoare de peste 5 milioane de euro (vezi aici). Așadar, chiar și pentru o economie de nivelul României, o investiție medie, în condițiile în care nici locurile de muncă create (aproximativ 300 până la 2020) nu par foarte numeroase. Citez din presa vremii:

Pe lângă liniile de fabricație, uzina inaugurată astăzi va avea un birou de cercetare, departament pentru vânzări și un centru de formare profesională. În plus, în strategia prezentată de către investitorul francez, este prevăzută asocierea cu societățile aeronautice din România, iar elicopterele fabricate la Ghimbav în următorii ani vor deservi piața globală [subl.m.]. Se estimează că primele elicoptere Airbus H215 produse în România vor fi gata la sfârșitul anului 2017- începutul anului 2018.

Aceasta într-o versiune. În altă versiune, mai largă, aflăm că, de fapt, Airbus nu dorea să deservească piața globală, ci... statul român:

Primul aparat de zbor H215 ar urma să fie produs acolo în 2018, în funcţie de cât de repede vor veni comenzile. Airbus vrea ca România să fie unul dintre primii cumpărători ai noului elicopter. Compania vrea să îi vândă ţării noastre 10 aparate H215 pentru 150 de milioane de euro [subl.m.]. Însă există şi alternativa unui contract de modernizare 10-12 elicoptere Puma pentru doar 68 de milioane de euro.

Cu alte cuvinte, compania vrea să-și amortizeze investitiția (și să scoată și puțin profit) printr-o singură comandă (de 10 bucăți). De la statul român, pentru că așa e mai simplu. Investiție de 51,7 milioane, comandă de 150 milioane. Din nefericire pentru Airbus, lucrurile n-au mers, însă, în direcția așteptată. Statul român, amețit de tot felul de oferte de armament american (Raytheon, Bell etc.), n-a mai avut bani și pentru Airbus. Ceea ce a creat o mare nemulțumire la vârful Airbus, compania anunțând că "răbdarea noastră are limite" și oferind și un ultimatum:

fie Bucureștiul cumpără elicoptere de la constructorul franco-german, pentru a porni linia de asamblare de elicoptere de transport H215 de la Ghimbav, inaugurată în august 2016 în prezența lui François Hollande, fie aceasta este închisă și transferată în altă țară.

Cu alte cuvinte, în optica Airbus, statul român are obligația să cumpere elicoptere H215. Au uitat de piața globală, de cerere/ofertă, de economie de piață etc. Au uitat și de ajutorul de stat în valoare de 5 milioane de euro. Statul român devine astfel un garant al profitabilității investițiilor mari.

În ceea ce privește ultimatumul, putem fi încrezători că bravii guvernanți vor remedia, într-un fel sau altul, situația. Deși n-ar fi stricat un politicos bon voyage.