vineri, 8 februarie 2019

Broken news

"Breaking news-ul" zilei: "România îl recunoaște pe Juan Guaidó președinte interimar al Venezuelei, a anunțat vineri Administrația prezidențială". Era și timpul! Se pare că intervențiile militare și încercările de lovitură de stat de pe alte meleaguri duc întotdeauna la un armistițiu în spațiul carpato-danubiano-pontic. În fond, guvernul și președintele României n-au mai colaborat atât de fructuos din aprilie 2018, de când Donald Trump a bombardat Siria doar pentru că așa promisese pe Twitter. A fost nevoie de Venezuela pentru ca lucrurile să se repete. Fermul nostru președinte a avut o bună ocazie să dea dovadă de fermo-celeritate, iar micii Maduro din guvernul României au avut o bună ocazie să demonstreze lumii civilizate că nu sunt niște suveraniști enervanți precum cei din Ungaria și Italia. It's a win-win situation! Cei mai câștigați sunt, însă, venezuelenii. Pentru că - nu-i întotdeauna așa? - binele va învinge răul. Arhanghelii Donald Trump și John Bolton, cu susținerea legiunii de socialiști experți în stat de drept din Parlamentul European, vor curăța planeta de încă un stat socialist și vor reda bogățiile naturale ale țării posesorilor de drept, adică poporului venezuelean (și nu exploatatorilor cubanezi!). Așadar, la cât mai multe Venezuele, Sirii, Libii, Irakuri și alte cele, iar în pauze să vorbim despre egalitățuri, diversitățuri, minoritățuri sexuale, dreptățuri și bullying-ul din școli până la europenizare absolută. Pe scena internațională, însă, nu au ce căuta nici minoritarii, nici egalitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu