Istoria ilustrată a unui selfie

Pare-se că domnul Dacian Cioloș este un subiect inepuizabil. Ieșit fără nici cea mai mică zgârietură din ambuscada pregătită de abilul "vânător de securiști" Marius Oprea (pe când un muzeu cinegetic?), Dacian Cioloș este tot mai încrezător că stofa din care este alcătuit este absolutamente neșifonabilă. Și nu se înșală. Pentru că, dacă altfel ar fi stat lucrurile, ultima ieșire publică a domnului Cioloș l-ar fi șifonat și decolorat atât de tare încât nici cea mai performantă stație de călcat și nici cel mai grozav detergent nu i-ar fi redat lustrul de altă dată.

Acum câteva zile, fostul comisar european pentru agricultură Dacian Cioloș a ieșit la cules de semnături în Roșiorii de Vede, județul Telorman ("fieful" știm-noi-cui). Nu știm cât de bogată a fost recolta - și nici măcar nu este important. De ce? Pentru că actorul Dacian Cioloș nu s-a deplasat pentru cele câteva semnături de teleormăneni (atât de îndrăgiți de spiritele treze ale nației), ci pentru o mică punere în scenă. Pe scurt, domnul Cioloș avea urgentă nevoie de niște "simpatizanți PSD" care să posede un număr de "calități", pe cât de rare, pe atât de contradictorii: (1) să fie suficient de neinformați/dezinformați pentru ca oricărui simpatizant USR plus PLUS să i se confirme prejudecățile cu privire la votanții PSD, (2) să nu bruieze procesiunea (decât atunci când trebuie), (3) să pună într-o manieră suspect de civilizată exact acele întrebări pe care Dacian Cioloș și-ar fi dorit să le primească, (4) să fie suficient de maleabili pentru punctul culminant al mult-plănuitei virale (vom vedea care) și (5) să fie ușor de convertit la userismplusplusism. Cum timpul a fost scurt, iar calitățile enumerate greu de întrunit, producătorii de meme și virale din staff-ul domnului Cioloș s-au văzut nevoiți să improvizeze. Soluția găsită? Mai mulți oameni din USR plus Plus vor juca rolul PSD-iștilor ignoranți. Să vedem desfășurarea.

Broken news

"Breaking news-ul" zilei: "România îl recunoaște pe Juan Guaidó președinte interimar al Venezuelei, a anunțat vineri Administrația prezidențială". Era și timpul! Se pare că intervențiile militare și încercările de lovitură de stat de pe alte meleaguri duc întotdeauna la un armistițiu în spațiul carpato-danubiano-pontic. În fond, guvernul și președintele României n-au mai colaborat atât de fructuos din aprilie 2018, de când Donald Trump a bombardat Siria doar pentru că așa promisese pe Twitter. A fost nevoie de Venezuela pentru ca lucrurile să se repete. Fermul nostru președinte a avut o bună ocazie să dea dovadă de fermo-celeritate, iar micii Maduro din guvernul României au avut o bună ocazie să demonstreze lumii civilizate că nu sunt niște suveraniști enervanți precum cei din Ungaria și Italia. It's a win-win situation! Cei mai câștigați sunt, însă, venezuelenii. Pentru că - nu-i întotdeauna așa? - binele va învinge răul. Arhanghelii Donald Trump și John Bolton, cu susținerea legiunii de socialiști experți în stat de drept din Parlamentul European, vor curăța planeta de încă un stat socialist și vor reda bogățiile naturale ale țării posesorilor de drept, adică poporului venezuelean (și nu exploatatorilor cubanezi!). Așadar, la cât mai multe Venezuele, Sirii, Libii, Irakuri și alte cele, iar în pauze să vorbim despre egalitățuri, diversitățuri, minoritățuri sexuale, dreptățuri și bullying-ul din școli până la europenizare absolută. Pe scena internațională, însă, nu au ce căuta nici minoritarii, nici egalitatea.

Dicționarul ideilor garantat nepreconcepute (DIGN 2019) (Partea I)

2019 = Anul în care toate lucrurile care erau tolerabile brusc nu mai sunt (ex. “Suntem în 2019 și încă…”).
AMENINȚARE = Acea chestie care ne pândește la tot pasul și care este însoțită de provocări de tot felul.
ANALFABETISM FUNCȚIONAL = Principala piedică de care se lovesc candidații sprijiniți de lumea bună.
BONĂ FILIPINEZĂ = Mai bună decât cea nepaleză.
BONĂ NEPALEZĂ = Mai bună decât cea filipineză.
CALAMAR = Varianta comestibilă a calmarului.
DACIAN = Variantă arhaică a prenumelui European.
ELENA UDREA = Un fel de Yoko Ono pentru Traian Băsescu și al său stat de drept.
GEORGE ORWELL = Scriitor englez anti-comunist, premergător al #rezist.
ILIBERALISM = Etichetă aplicată de anti-suveraniștii suverani suveraniștilor ne-suverani.
INTEGRARE EUROPEANĂ = Fenomen pe cât de dezirabil, pe atât de inepuizabil (supra-integrarea devenind, astfel, o imposibilitate).
IT-IST = Categorie scutită parțial de taxe ca reparație pentru lipsa spitalelor la nivel occidental și a pistelor de bicicletă.
LEGALITATE = Chestia aceea inefabilă care merge mână-n mână cu oportunitatea.
MERCEDES = Singurul producător de autobuze acceptat de oamenii care nu merg cu autobuzul.
MULTINAȚIONALĂ = Organizație aproape non-profit care urmărește dezvoltarea României.
NARCOS = Documentar produs de Netflix despre Liviu Dragnea.
OPORTUNITATE = Chestia aceea inefabilă care merge mână-n mână cu legalitatea.
OPȚIUNE = Acea chestie care stă întotdeauna pe masă și care are proprietatea de a fi inseparabilă de suratele ei.
OSCAR WILDE = Scriitor irlandez foarte invocabil în chestiunile LGBTQ+.
PROPAGANDĂ = Tehnică inventată și utilizată exclusiv de Putin pentru a submina democrațiile occidentatale.
RĂZBOI HIBRID = Amenințarea ce vine fără încetare dinspre Rusia.
STAT DE DREPT = Chestie de nerealizat până la eradicarea pesedismului.
SUVERANISM = Fenomen bun pentru statele mari, indezirabil pentru statele mici.
VALORI EUROPENE = Sintagmă obligatorie pentru orice discurs în Parlamentul European și nu numai.
VENEZUELA = Singura țară unde se (mai) moare de foame.

99 la sută inspirație și 1 la sută transpirație

Suntem experți în a avea câte un exemplar mic din orice. Avem un mic Arc de Triumf, un mic Turn Eiffel, un mic Paris, ba chiar și un foarte mic... Titulescu. De ce n-am avea și un mic Simon Wiesenthal, dar nu în varianta de vânător de naziști, ci de securiști? Istoricul Marius Oprea tânjește de mult după acest titlu, iar ultima sa ambuscadă, în care au căzut secerați Dacian Cioloș și fondatorii PLUS, pare să-i confirme colosalul talent la luat scalpuri de securiști. Lucrurile sunt, însă, un pic mai complicate. Pentru că, în cazul ultimei victorii a "vânătorului de securiști" Marius Oprea, nu avem de-a face cu 99 la sută transpirație și 1 la sută inspirație, ci mai degrabă cu reversul. Iar inspirația nu a venit de la sine, ci dintr-o postare obscură de pe acest blog. Așa că, dacă tot trăim într-o epocă în care ni se spune că putem deveni orice atât timp cât ne dorim cu adevărat, vă prezint cum puteți deveni "vânători de securiști" în trei pași simpli.

Pasul nr. 1
Hoinărit pe bloguri mai mult sau mai puțin obscure în căutarea "inspirației". În cazul de față, domnul Marius Oprea a identificat o cantitate mare de "inspirație" în postarea intitulată "Cioloș plus Iordache = PLUS (și nu Ciordache)" din 18 decembrie 2018.

Pasul nr. 2
Preluarea "inspirației" cu copy/paste și, în paralel cu garnisirea cu câteva informații noi, mutilarea ei pentru a fi mai greu de recunoscut. Concomitent, inserarea sinelui în poveste pentru un plus de dramă. Rezultatul? Fix la o lună de la postarea de pe acest blog, mai precis pe 18 ianuarie 2019, Marius Oprea "detonează bomba": "Eminența cenușie din spatele partidului lui Dacian Cioloș este ANCHETATORUL meu de la Securitate". Din nefericire pentru Marius Oprea, nu avem nevoie de lămpi cu ultra-violete și nici de analize prin spectrometrie pentru a detecta sursa "inspirației". Îmi permit, așadar, să dau câteva exemple:

Fragment din postarea de pe "tema-contratema"

Fragment din articolul domnului Marius Oprea

sau

Fragment din postarea de pe "tema-contratema"

Fragment din articolul domnului Marius Oprea

sau

Fragment din postarea de pe "tema-contratema". Deși între ghilimele, metafora "mame surogat" îmi aparține.

Fragment din articolul domnului Marius Oprea. Greu de imaginat că doi autori găsesc aceeași metaforă.

sau

Fragment din postarea de pe "tema-contratema". Atenție la formularea "un oarecare Adrian Iordache"

Fragment din articolul domnului Marius Oprea. Atenție la formularea "un oarecare Adrian Iordache"

Pasul nr.3
Culesul de scalpuri și de lauri (putem să le zicem "scalauri", dacă tot se poartă portmanteau-urile).

Aceștia sunt pașii. Este o rețetă simplă, trebuie să recunoașteți. Două linguri mari de "inspirație", o linguriță de ficțiune și mult, mult... aplomb (ca să nu-l numesc altfel). De ce și ficțiune? Pentru că domnul Marius Oprea recunoaște că, de fapt, nu Alexandru Iordache l-a anchetat personal:

Prietenii dvs. anchetați cu violență de acest securist securistă [sic!], Caius Dobrescu şi Sorin Matei, ce v-au spus când au aflat dezvăluirea dvs.?

Ei au văzut fotografia lui Iordache și mi-au spus că nu-și aduc aminte că ar fi arătat așa. Într-adevăr, și eu îmi amintesc bine că "maiorul Alexandru" avea ochi albaștri. Este posibil ca acela care ni se recomanda nouă drept "maiorul Alexandru" (și care se purta "părintește" cu noi, spre deosebire de subordonați) să fi fost altă persoană, dar eu am aflat de la un fost ofițer de Securitate că numele celui care a coordonat ancheta la "nivelul superior" a fost Alexandru Iordache.

Să ne aducem aminte cum suna titlul articolului semnat de Marius Oprea? "Eminența cenușie din spatele partidului lui Dacian Cioloș este ANCHETATORUL meu de la Securitate", iar majusculele aparțin autorului. Așadar, lingurița de ficțiune este vizibilă încă din titlu. Cum era replica pe cât de celebră pe atât de iritantă din Filantropica? Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană? Ei bine, domnul Marius Oprea a spus o poveste pentru "impact maxim". Chiar dacă bazată pe fapte reale și "inspirată" dintr-o postare de pe acest blog, tot poveste rămâne. Să curgă scalaurii!

PS Pentru cei amatori de picanterii, pe 19 ianuarie 2019, adică la nici 24 de ore de la "marea demascare", l-am contactat pe domnul Marius Oprea pentru a-i semnala, în cel mai politicos mod cu putință, că s-ar fi impus citarea postării mele, din moment ce, fără urmă de îndoială, aceasta a servit drept fundație pentru articolul semnat de domnia sa. Răspunsul, însă, nu a sosit nici până astăzi. Micul nostru Simon Wiesenthal s-a dovedit mai degrabă un mic Buffy, vânătorul de vampiri securiști.

Îndrăzneala de a spera

Unii au #rezistenți, alții au rezilienți. Unii și-ar dori rărirea "asistaților", alții au trecut de mult la fapte. Unii strigă "ciuma roșie" (die rote pest), alții au sloganul "Israel înainte de toate" (un fel de Israel über alles). Unii sunt conduși de fii sau nepoți de generali, alții chiar de generali. Unii stau prost cu drumurile, alții își permit să facă drumuri separate pentru coloniști și indigeni. Unii sunt o insulă de pro-europenism într-un ocean de corupți și de "iliberali" , alții sunt o oază de democrație într-un deșert populat de barbari. Unii se laudă cu câți "penali" au băgat la închisoare, alții nu-și mai încap în piele și își fac campanie electorală cu câți teroriști (reali sau nu) au anihilat și cu câte clădiri au distrus. Unii demonstrează cu cătușe-centenar, alții savurează înmormântările inamicilor.

Poate, cândva, omenirea va scăpa de asistați și de palestinieni. Dacă vom avea norocul să prindem acel moment, nu știm. E important, însă, să nu ne pierdem speranța...

Straniul caz al domnului Dacian Cioloș

Ascensiunea lui Dacian Cioloș îl contrazice pe Arhimede cu a sa lege.  Pentru că forța cu care Dacian Cioloș a fost propulsat, de jos în sus, în fluidul politicii autohtone a depășit cu mult greutatea volumului de fluid dislocat de către plăpândul nostru fost prim-ministru. Abilitățile sale tehnocratice îi fac să se încline respectuos până și pe cei mai inveterați corupți ai nației. Printre aceștia din urmă numărându-se, de exemplu, domnul Călin Popescu Tăriceanu, cel care - dacă vrem să fim corecți - ar merita ceva mai mult respect din partea cercurilor #rezist. Pentru că, indiferent de părerea pe care o avem despre Călin Popescu Tăriceanu, nu putem să nu observăm că n-a avut un extraordinar fler. Cu un ochi de impresar (mai ceva decât al lui Brian Epstein), "penalul" domn Tăriceanu a lansat carierele multor politicieni corupțofobi și corupțofagi, printre care Monica Macovei, Mihai Răzvan Ungureanu, Cătălin Predoiu și, cu voia dumneavoastră, Dacian Cioloș. Politicieni care, în perioada 2004-2008, nu aveau nicio problemă să stea la aceeași masă cu oameni precum Adriean Videanu, George Copos, Gheorghe Pogea sau Radu Berceanu, dar care azi nu mai pot locui nici măcar pe aceeași planetă cu foștii lor colegi și cu atât mai puțin cu fostul lor șef, pe care l-ar oferi urgent drept ofrandă zeilor anticorupției.

În aceste condiții, se pune întrebarea firească: cum un "corupt" de talia lui Călin Popescu Tăriceanu a putut să-i aducă în prim-planul politicii autohtone pe niște oameni atât de curați, printre care necunoscutul, dar promițătorul "independent" Dacian Cioloș? Și cum se face că nu doar "penalul" Călin Popescu Tăriceanu s-a lăsat îmblânzit de cântecul de sirenă al tehnocrației independente, dar și liberalul Dan Radu Rușanu, care a anunțat că nu este câtuși de puțin interesat de postul vacant de la agricultură?

Ce să mai, domnul Cioloș are ceva. Cum ar spune americanii, a certain je ne sais quoi. Le-a căzut cu tronc până și ursitoarelor, care ursit-au cu generozitate. Oriunde își face domnul Cioloș apariția, oamenii se înclină cu respect, clientela de partid nu mai dorește posturi de ministru, anonimii cu SUV-uri călcători de polițiști fondează partide pe care i le fac cadou (cu fundă), ambasadele îi laudă alegerile vestimentare. Cu toate acestea, zilele acestea se împlinesc doi ani de când Dacian Cioloș este șomer. Oare cât o să mai țină această nefirească stare de fapt?

PS Spuneam că domnul Tăriceanu merită mai multă apreciere din partea cercurilor #rezist. Dacă nu pentru numiririle sale, măcar pentru măsurile sale economice devenite sacrosancte pentru nemulțumiții României: cota unică de impozitare, pilonul II de pensii etc.

Eurodestine frânte și alte eurochestiuni

Cei 73 de europarlamentari britanici sunt pe picior de plecare. Având termenul limită de 29 martie pentru a-și elibera birourile, ne putem imagina melancolia cu care au început să-și facă bagajele, copleșiți de sentimentul că lucrurile bune nu țin niciodată mult... Pentru cei 73, viitorul este sumbru. Rămași fără un sfanț prin Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg, mai ceva decât Orwell prin Paris și Londra, simpla întoarcere în Perfectul Albion pare un obiectiv de neatins.

Noroc cu eurovalorile, însă. Întotdeauna preocupată de soarta claselor celor mai vulnerabile (și a altor minorități), Uniunea Europeană nu se dezminte și anunță că-i va (re)compensa pe cei 73. Nu cu mult - pentru că în Uniune, așa cum vom vedea, banul contribuabilului este gospodărit cu maxim de disciplină -, dar suficient pentru a alunga pericolul iminent de inaniție care plana asupra celor 73 și familiilor lor. Cum pentru britanici petrecerea s-a încheiat, a sosit timpul să plece cu niște euro-mărturii. Cum spuneam, sumele sunt modeste, oscilând între 50 900 de euro brut pentru MPE-ii cu un singur mandat și 169 680 de euro brut pentru pentru cei cu mai multe, printre care se numără nimeni altul decât Nigel Farage. Rușinată de meschinăria sumelor acordate, Uniunea mai face un efort pentru amărăștenii britanici: va achita contravaloarea transportului pentru "15 cutii" pe cap de MPE, astfel că distinșii noștri parlamentari vor putea să-și transporte gratuit mementourile în țara lor de baștină. Într-adevăr, Uniunea nu a achitat contravaloarea celor 73 de batiste albe pe care britanicii noștri le vor flutura la îmbarcare, dar mai e timp.

Până atunci, însă, Uniunea are subiecte importante de tranșat. Cum ar fi statul de drept pe la minoritarii estici (o minoritate tot mai enervantă, spre deosebire de toate celelalte). Așa că, zilele acestea, Parlamentul European a adoptat o inițiativă care permite Uniunii să taie fondurile pentru acele state membre care au probleme cu statul de drept. Unul din co-autorii propunerii (votată cu 397 de voturi și 158 împotrivă), este popularul finlandez Petri Sarvamaa, care, pătruns de eurospirit până în măduva euro-oaselor sale, decreta următoarele: "Banii contribuabilului trebuie respectați și cheltuiți după aceleași reguli și principii în toate statele membre. Nu avem de unde să știm în ce stat urmează să fie pusă la îndoială domnia legii". Așa să fie, oare? Chiar nu avem de unde să știm? Niște cinici ar putea spune că avem, din moment ce fondurile Franței sau Germaniei nu vor fi niciodată periclitate. Și așa facem cunoștință cu prima lege a eurodinamicii, care spune că statul de drept este direct proporțional cu PIB-ul...

Iar europarlamentarii noștri britanici? Britanici până la capăt, adică un pic... altfel. Laburiștii au votat inițiativa popularilor, în timp ce conservatorii s-au abținut. Una peste alta, avem în fața ochilor un gest altruist venit din partea unor oameni care trec prin grele încercări. În ciuda teribilei situațiuni personale, au reușit să se gândească și la primitivii din est, care încă n-au descoperit statul drept și ale sale binefaceri.

Pentru mai multe detalii, aici și aici.