H.-R. Patapievici: între Antonescu și Putin

Oare există enormități și enormități? Unele mai mari decât altele? Horia-Roman Patapievici ține neapărat să demonstreze că da, până și enormitățile au elitele lor.

Deși n-a fost capitalist niciodată în viață - ci mai degrabă fondatorul unui "welfare state" la ICR, redistribuind banul public pe la amici - Horia-Roman Patapievici s-a rebrănduit. Acum domnul Patapievici a devenit expert în "leadership" - sau Führung, în caz că sună mai bine așa. Pe scurt, domnul Patapievici este plătit de capitaliști pentru a aduce ode - cui altcuiva? - capitalismului. Înțelegând care este condiția zilierului, fostul director al ICR prestează. Dar nu oricum, ci cu commitment. Cum însă vorba multă e sărăcia omului (echivalentul fanariot al lui time is money), să trecem la câteva din panseurile distinsului nostru intelectual bugetar pro-capitalist (sursa: aici).

"Ce are de făcut România? Să înţeleagă că într-o lume care evoluează pe logica statelor-continent - America este un stat-continent, China este un stat-continent, India este un stat-continent, Rusia este un stat-continent, Brazilia, deşi ea nu epuizează America de Sud, este un stat continent, deci, într-o lume în care geopolitica este făcută de un stat-continent, noi trebuie să ne afiliem continentului căruia îi aparţinem, potrivit generaţiei paşoptiste care a occidentalizat România. Şi asta este acum Uniunea Europeană".

Deși nu avem imagini, ne putem închipui privirile admirative ale audienței formate din viitoarea generație de arendași și vechili la corporație - pardon, de experți în business administration. Cum mai jonglează domnul Patapievici cu geografia... Până și George Orwell, cu ale sale Oceania, Eastasia și Eurasia, pare depășit (cu atât mai mult cu cât era și... anti-capitalist). Dar domnul Papapievici de abia își făcea încălzirea. După această introducere promițătoare, din care aflăm că biata Asie, așa cum o știu plebeii, este împărțită de fapt în trei continente (China, India, Rusia), domnul Patapievici își umflă penele de atlanticist și (u)eurofil:

"Pentru noi este vitală prezenţa în Uniunea Europeană şi în NATO. Şi acum voi spune erezia cu care o să vă şochez. Părerea mea este că România trebuie să se înarmeze puternic. Şi anume - să se înarmeze inteligent, aşa cum Statul Israel se înarmează inteligent. Trebuie să avem servicii secrete puternice, naţionale şi animate de paşoptism. Le-aş numi aşa: Divizia C.A Rosetti, Divizia Titu Maiorescu, ca să-şi amintească de unde vin, că nu sunt comunişti. Trebuie să avem o armată flexibilă, aşa cum are Israelul o armată flexibilă. Să nu ne bazăm că va lupta cineva în locul nostru, când va veni momentul să se întâmple acest lucru şi să nu ne văicărim sub forma 'Vai de mine! Nu se poate! Există înarmare nucleară! Nu se poate face nimic!' şi să ne punem palma în fund. E formula cea mai greşită, amintind de anul 1940, care este anul dezonoarei noastre"

Să ne înarmăm inteligent împotriva cui? E simplu de dedus că doar nu împotriva continentului UE, ci continentului Rusia. Că doar continentul Rusia ne-a produs dezonoarea, deși continentul Germania - cu care eram aliați exact din motivele pentru care domnul Patapievici este azi atât de eurofil - ne-a produs o dezonoare similară. Și dacă domnului Papapievici tot îi plac leadershipul și referințele istorice, nu cumva Ion Antonescu se încadrează perfect idealului? De leader, a fost leader (conducător), nimeni nu contestă asta. Palma-n fund nu și-a pus-o, înarmându-se până-n dinți (dacă tot ne jucăm cu părțile anatomice), ba, mai mult, a și încercat să repare dezonoarea din 1940. Anticomunist? Cât cuprinde! Așa că să-i lăsăm pe pașoptiști (mai ales că Titu Maiorescu era tot atât de pașoptist pe cât domnul Patapievici de socialist). În realitate, idealul domnului Patapievici e mult mai recent și are o rădăcină comună cu Führung. Iar serviciile secrete? Sunt perfecte, mai ales când fac jocurile politice pe gustul distinsului nostru intelectual și vorbitor la conferințele "UMANager". Un NU hotărât Securității comuniste, un DA la fel de hotărât Siguranței! Iar dacă tot îi imităm pe israelieni, n-ar fi bine să avem și noi palestinienii noștri (pesedimea, de exemplu)? Lucrurile, însă, nu se opresc aici:

"Capitalismul este un cuvânt de ocară astăzi, pentru că opinia publică e făcută de progresişti, care sunt anti-capitalişti. (...) Opinia comună generală este foarte reticentă faţă de capitalism. Nu mai e un cuvânt descriptiv, este un cuvânt negativ. Din punctul nostru de vedere, ca statalitate românească, noi trebuie să înţelegem că capitalismul (...) este o politică naţională. Ce este capitalismul? Este ordinea socială a proprietăţii private şi a garanţiilor juridice care garantează libertatea schimburilor şi, încă o dată, proprietatea privată sub toate formele ei, profit ş.a.m.d. E foarte simplu. E o ordine socială. Iar această ordine socială este a proprietăţii individuale, care există prin şi pentru că există garanţii juridice, deci o structură de drept care garantează proprietatea individuală şi libertatea schimburilor. Toată filosofia modernităţii, dar toată, este aici. (...) Pentru România nu există alternativă la angajarea societăţii româneşti pe calea unui capitalism extraordinar de profitabil. Şi la asta suntem buni, dacă nu avem acele concepţii morale greşite care să ne smintească".

Politică națională, statalitate românească? Credeam că trebuie să facem un merger cu UE. De unde atâta suveranitate? Iar în ceea ce privește "capitalismul extraordinar de profitabil", el este aici. Este exact capitalismul care îl plătește pe Horia-Roman Patapievici să țină astfel de cuvântări, așa cum Bruce Willis e plătit să facă reclamă la Hell Energy Drink. Și este al naibii de profitabil, dar doar pentru cei care au... capital. Și, ocazional, pentru zilieri (unde-or fi "conferințele Microsoft" de altă dată?). Și o încheiere pe măsură:

"Deci: caractere, capitalism şi armată flexibilă. Asta îţi doresc eu ţie, dulce Românie"

Și servicii secrete puternice. Iar democrația nici nu merită menționată. Îmi sună tot mai mult a Rusia lui Putin, dacă luăm de-a gata portretul făcut de presa occidentală. Sau de Chile sub Pinochet. Dar nu, nu-l putem acuza pe domnul Patapievici de putinism. Doar de antonescianism combinat cu un polonic de băsescianism. Mare caracter.

Cine sunt centriștii

Oare cum ar arăta un meci de box în care jucătorii sunt legați la ochi? Bănuiesc că destul de amuzant, dar pentru nu mai mult de câteva minute. La nivelul la care se prezintă televiziunea azi, n-ar fi de mirare ca niște producători să pună la cale un astfel de "show". Putem să-i spunem, de pildă, BlindBoxing. Cu toate acestea, nu ar fi o premieră. Pentru că, nebăgat în seamă, un astfel de meci are loc de niște bune zeci de ani, protagoniștii fiind stânga și dreapta. De ce spun asta? Pentru că stânga are prostul obicei să se lupte cu o imagine caricaturală (și, cu rare excepții, de mult dispărută) a dreptei, iar dreapta, ținând să demonstreze că este cel puțin la fel de bine ancorată în irealitate, nu se lasă mai prejos. Ambele împart cu dărnicie pumni în dușmanul imaginar, iar publicul fidel, tot mai împuținat, dar convins că fiecare lovitură în aer doboară câte un fascist - respectiv comunist -, aplaudă frenetic. De atâta bâjbâială, cei doi luptători nici măcar nu mai evoluează în același ring, dar nimeni dintre pasionați nu pare să bage de seamă. Cum la fel nu bagă de seamă că, între timp, publicul larg, justificat plictisit, și-a întors privirea către un altfel de spectacol. Cum s-ar putea spune, când doi se ceartă, centristul câștigă. Să-l primim cu aplauze.

Spre deosebire de stânga și dreapta, centristul nu se luptă cu nimeni. Și nici nu este provocat la luptă de către adversarii mai sus menționați. Chiar dacă ar avea conștiința înfrângerii în fața centristului (dar nu o au), atât stânga cât și dreapta ar fi foarte împăcate cu gândul că, măcar, n-a câștigat vechiul inamic. Așa că reprezentanții centrismului își văd de treabă netulburați, împrumutând adesea din repertoriul stângii și dreptei și dovedind un gust desăvârșit în a lua tot ce e mai gol de substanță de la ambele.

Centristul este copilul drăguț (Macron, Trudeau) al neoliberalismului fluent în limba stângii ONG-iste. Este expert în egalități și responsabilități de tot soiul, mai ales în cele ușor încorporabile în limbajul de corporație. Este cel care, mai întâi, ne împarte în bărbați și femei, în L, G, B, T, Q sau cisgender, în slabi și obezi și în câte și mai câte, după care tot el (sau ea) salvează omenirea de la aceste teribile inegalități. CNN la blender. Putem vorbi despre aceste (in)egalitățuri la nesfârșit, fiecare din ele cu propriul limbaj de lemn (mai corect ar fi de gipscarton), dar nu despre EGALITATE. Nici un centrist care se respectă nu va spune suntem toți oameni și, în ciuda poftelor infinite, avem nevoi egale. Nu. Avem egalități fără egalitate. Care nu sunt altceva decât un fond de ten aplicat pe fața capitalismului pentru a-i ascunde craterele. Orice corporație va putea exploata la nesfârșit forța de muncă ieftină din Asia atât timp cât, în sediile centrale, vom avea gender equality. Pentru cei care fac munca de jos, bărbați și femei, singurul element egalizator rămâne, însă, salariul minim. Ne-am făcut datoria față de ei, nu?

Cum, de obicei, nu există partide ale centriștilor, aceștia au invadat partidele existente. De aceea François Hollande a fost la fel de creștin-democrat pe cât Angela Merkel de socialistă. Sau invers? Nu contează. Socialist, conservator, creștin democrat, social democrat, toate aceste adjective au astăzi tot atât conținut cât (cum ar spune Omul cu Sobolani) o bere goală. Sunt, pur și simplu, organe vestigiale și au un rol la fel de important în viața politică pe cât apendicele în corpul uman. It's business as usual.

Putem deplânge toate tragediile din istorie, dar provocăm fără să clipim altele. Putem dezbate dacă  spunem mankind sau peoplekind, dar nu ne deranjează dacă bombardăm alte țări. Vrem să-i ajutăm pe sirieni, dar să nu ne calce pragul pentru ca, de!, sunt teroriști. Putem să fim sensibili (pe bună dreptate, de altfel) la condiția autiștilor, dar putem - și suntem încurajați - să râdem de teleormăneni. Putem să tunăm și să fulgerăm împotriva "asistaților", dar ieșim în stradă când indemnizația pentru creșterea copilului e în pericol să scadă. Vrem anticorupție cu o plagiatoare în frunte.

Pur și simplu, uităm ce suntem, mai precis oameni. Homo sapiens, genul Homo, familia Hominidae, clasa Mammalia. Ca un descentrat în era centrismului, câteodată simt nevoia de efuziuni, simt nevoia să mi se spună "frate". Și să răspund la fel. Nu pot să nu mă gândesc că suntem mai puțin decât ne imaginăm și mai mult decât ni se lasă de înțeles.