Toată lumea vorbește de existența a două Românii. Una a tinerilor cool, conectați la Occident, cealaltă a celor blocați în trecut (care nici măcar nu cunosc cuvântul cool). Una a celor educați, cealaltă - ca să-l citez pe președintele cu mii de lecturi la activ - a analfabeților funcționali. Una peste alta (și indiferent de criteriul folosit pentru a împărți România în două categorii ireductibile), existența a două realități paralele este ceva aproape unanim acceptat. Chiar dacă, empiric, lucrurile par să confirme această teză, nu pot să nu mă gândesc că, acceptând-o necondiționat, nu facem decât să ne legăm și mai tare la ochi. Acceptând că există două Românii, nu facem decât să tratăm omida și fluturele drept două specii diferite. Cred cu tărie că există o singură Românie și o singură realitate. Așa cum există o singură Franță sau o singură planetă Pământ.
Am admis că, empiric, există diferențe verificabile. Nu le contest existența. Ceea ce contest, însă, este criteriul de departajare. Nu este vorba nici de cât de cool sunt unii față de ceilalți, nici de cât de citiți, nici de cât de călătoriți, nici de cât de poligloți. Toate acestea sunt efecte, nu cauze. Cauza reală - și unică - este diferența tot mai mare de venituri. Am trecut rapid de la o societate fără clase (în comunism, "bogatul"/"nomenclaturistul" tot Dacia sau Oltcit avea și tot într-un apartament de trei camere trăia) la una cu clase. Iar prima grijă a privilegiaților a fost să întoarcă armele împotriva celor mai puțin norocoși. O dată, pentru că au confundat norocul cu meritul, și, a doua oară, pentru că suferim, ca popor, de o insensibilitate socială. Cât se poate de tradițională.
Dacă am învățat ceva în cei aproape 30 de ani de capitalism, a fost că există determinism social. Nu meritul personal ne face mai educați sau mai cunoscători într-ale pop culture (singurul domeniu în care excelează #rezist), ci venitul. Unii își permit să-și satisfacă curiozitățile sau plăcerile, alții nu. Oferiți-le celor cu cămăși albe (de care ne place atât de mult să râdem) salarii de corporație (de sediu central, acolo unde munca este prestată în Excel și PowerPoint, nu de hală de producție) și vor deveni în foarte scurt timp #rezistenți (cu toate hibele acestora, inclusiv insensibilitate față de foștii colegi de clasă). Și viceversa. Gena #rezist este în noi, iar formele absolut monstruoase pe care le ia acum pot apărea - dacă sunt întrunite condițiile - până și la cei mai infocați PSD-iști. Ca să mai dau un exemplu din biologie , la anumite reptile (și pești) sexul puiului este dat de variațiile de temperatură din perioada de incubație. Așa se întâmplă și cu "crezurile" noastre politice. Dacă o diferență de un grad Celsius poate să ducă la o diferență fiziologică atât de mare la anumite animale, o diferență de venit de 1:3, 1:10, 1:20 oare unde duce la oameni? Cum poate cel cu 1200 de lei pe lună să fie egalul celui cu 12000 de lei lună, în condițiile în care nevoile de bază sunt identice (ceea ce înseamnă că decalajul este, în practică, și mai mare)?
Că România e în plin proces de construcție a claselor (ba chiar a castelor), asta este ceva (din nefericire) inevitabil. Marea hibă este că ne lăsăm complet dominați de venit. Firește, nu este ceva specific României, dar parcă în România "gândirea de clasă" este mult mai stridentă. Problema nu se găsește în ADN-ul nostru biologic, ci în ADN-ul nostru cultural. Suferim (de multe ori nejustificat) de complexul sărăciei și am înlocuit compasiunea cu disprețul. Cu toate acestea, suntem norocoși. Dacă nu avem violențe pe străzi după modelul Maidan, asta li se datorează celor mulți. Pentru că, deși li s-a declarat război, ei au ales să tacă. Nu pentru că sunt mai înțelepți, nu pentru că sunt altfel alcătuiți (au aceleași gene, biologice sau culturale), ci pentru că înțeleg în ce situație se află. Sunt mai ancorați în realitate, măcar din acest punct de vedere. Cândva îmi imaginam că revoluțiile sunt făcute de cei mai puțin norocoși împotriva norocoșilor. România, caz excepțional, ne demonstrează că se poate și invers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu